Dorian Popa vrea să dea lovitura cu o anumită afacere. Deși a mai vorbit și în trecut despre acest vis lui, acesta pare a fi mai realizabil ca oricând.
Dorian Popa își îndeplinește un mare vis. Nu este vorba despre vreo mașină de lux sau de vreun ceas scump, ci vrea să se lanseze în lumea afacerilor.
Dorian Popa își dorește să intre în lumea afacerilor imobiliare, iar visul său este aproape îndeplinit. El și-a construit o casă în comuna Domnești, după care a investit bani și în mai multe hectare de teren ca să ridice un complex rezidențial de locuințe. Proiectul său este însă în plină desfășurare.
De altfel, Dorian Popa a admis că a reușit să strângă sume importante de bani din muzică sau din vlogurile sale și dorește să facă o investiție majoră.
”Casele le construiesc din bănuţii mei pe care îi strâng şi îi agonisesc, pentru a nu-i lăsa în bancă pentru că ştiu că nu este una dintre cele mai bune opţiuni business şi la vânzări o să dau drumul abia când ne vom apropia de final. Deocamdată suntem în stadiul de închis casele la roşu, urmează să punem acoperişul şi termopanele la toate casele, ca să ne ferim de intemperiile vremii şi să ne putem apuca de lucrat la interior. O căsuţă ar trebui să iasă undeva la 140.000-150.000 de euro”, a mărturisit acesta în cadrul unei emisiuni TV.
Dorian Popa are și o relație foarte strânsă cu fanii lui și este sincer cu ei în orice situație. El le răspunde fanilor la orice curioziate au aceștia. Fără să ezite, Dorian Popa a dezvăluit și ce sumă încasează din Instagram și din YouTube, adică în jur de 40.000 de euro pe lună.
„Sunt shaorma cu de toate. Sunt actor, cântăreţ şi vlogger. Dar cel mai bine mă simt pe YouTube, acolo sunt în elementul meu. Îmi place şi la concerte, le duc lipsa. Dar YouTube-ul e viaţa mea. Trebuie să fie cât mai natural, mai real.”, a povestit Dorian Popa.
Dorian Popa a fost ofertat ca să promoveze diverse produse și servicii, însă a și refuzat contracte extrem de atractive:
„A fost un contract de peste 100.000 de euro să promovez un studio de videochat. Și am zis că n-am cum. În primul rând, e o chestie în care eu nu cred, este o chestie care nu consider că duce la upgrade-ul societății și la a fi mai bun. Dacă există și este legală, ok. Statul decide ce se întâmplă, nu eu”, povestea Dorian Popa.