Adriana Antoni este una dintre cele mai iubite artiste din Banat. De la muzică populară la romanțe, tango-uri sau valsuri, nu există gen pe care să nu-l cânte cu drag și mult talent. Vocea sa inconfundabilă i-a cucerit atât pe românii din țară, cât și pe cei din comunitățile din străinătate. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech, artista a povestit cum și-a descoperit pasiunea și cum cântecul i-a devenit medicament și alinare în cele mai grele momente.
Reporter: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru muzică?
Adriana Antoni: Încă din copilărie, de la grădiniță, tovarășa educatoare ne căuta talentele. Ne punea să dansăm, să cântăm, să recităm, să ne găsească la fiecare în parte talentul. Și la mine a fost clar de la început. Cântecul a fost menirea mea.
Și după aceea, la fiecare serbare, doar cântam. Și la un moment dat eram așa, supărată. Toată lumea dansează și recită, eu doar cânt, cânt, cânt, cânt. Și cam așa a fost începutul meu. Așa ne-am dat seama că, oricât de mult au vrut părinții mei să devin doctor, să merg la școală…
Am urmat și școlile, așa cum și-au dorit ei, dar cântecul a fost dintotdeauna cel mai puternic. Și orice altceva am încercat să fac, a fost bine, mulțumesc lui Dumnezeu, dar cântecul a fost întotdeauna drumul ușor așternut. Adică cel mai ușor s-a așternut pentru mine cariera muzicală.
Reporter: Și ați ajuns să faceți duete cu nume foarte mari…
Adriana Antoni: Da, am avut onoarea, frumusețea și plăcerea mare a mea să urc pe scenă cu oameni pe care îi iubeam de când eram copil mic și-i vedeam la televizor. Și, la un moment dat, aceste duete cu maestrul Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, doamna muzicii populare, Elena Merișoreanu, dar și oameni din partea de rock românesc, muzică ușoară… Am făcut un duet superb cu Leo Iorga și trupa Pacifica pe care l-am înregistrat, am făcut și un videoclip foarte frumos și l-am postat pe YouTube.
Și mă mândresc foarte tare cu această colaborare pentru că nu numai că a fost așa, parcă venit de la sine, atât de bine s-au împreunat vocile noastre și atât de frumos am făcut această colaborare, că am devenit și foarte buni prieteni. Ioan Gyuri Pascu, la fel, fiind din același grup de oameni, am făcut un duet frumos și cu dânsul. Cu dânsul n-am mai apucat să-l mai filmăm. Toate aceste lucruri frumoase care mi s-au așternut, așa cum spuneam, pe drumul meu muzical, sunt pentru mine realizări foarte importante și în același timp o bucurie mare a sufletului meu de artist și de om.
Cu toți acești oameni cu care am colaborat am legat și o prietenie frumoasă și am avut foarte mult de învățat de la ei, de la fiecare parte. Pentru mine muzica a fost întotdeauna o provocare. Niciodată nu m-am putut limita, pentru că a venit foarte, foarte ușor, parcă din instinct, din interior. Mai ales că la un moment dat, am început să-mi compun singură melodiile și textele, și mi-am creat un repertoriu atât în muzica populară, cât și în muzica ușoară. Mi-a plăcut foarte mult să nu mă opresc niciodată.
Spre exemplu, în partea de muzică populară folclor, mi-a plăcut foarte mult să mă duc prin toate zonele țării. Chiar dacă de multe ori în muzica populară artistul cântă doar din zona lui, eu n-am putut să fac asta. Și mi-am propus să nu treacă mult timp și să compun câte o piesă din fiecare zonă a țării, ca să am în repertoriul meu câte o piesă compusă, dacă nu chiar și mai multe, din fiecare zonă a țării.
Am deja din Ardeal mai multe compuse de mine, am din zona Olteniei, am din Teleorman. Am, bineînțeles, din Banat, am și din Moldova, mai urmează acum Maramureșul. Am două melodii pe care le-am compus și vreau să le înregistrez. Urmează poate și Dobrogea, Bihorul.
Reporter: Dacă orice artist v-ar spune da, cu cine v-ați dori să colaborați?
Adriana Antoni: Depinde de situație, să știi, depinde de momentul în care spune acel artist, dacă se simte toată treaba bine. În primul rând, când faci duet cu cineva, trebuie să ai acea legătură. Și toate colaborările pe care le-am făcut, nu au fost programate, au venit de la sine. Ne-am întâlnit, s-a întâmplat ceva, și gata.
Cu maestrul Gheorghe Zamfir, am făcut, cred, 11, 12, 13 piese. Câteva dintre ele nici nu am apucat să le lansez. Vreau să le lansez rând pe rând. Cu doamna Irina Loghin am două melodii în duet și sperăm să nu ne oprim aici. Sperăm să reușim să ne îmbogățim noi, pe noi, în primul rând, ca oameni și ca artiști, să ne îmbogățim sufletul nostru cu tot ce simțim frumos, să putem să punem în cântec.
Pentru că eu asta fac, de fiecare dată, orice melodie o lansez, vreau să aibă un mesaj, vreau să aibă acel ceva. Un om care ascultă acea melodie să rămână cu ceva, cu o poveste, cu un mesaj, cu ceva frumos. Și, câteodată, melodiile mele sunt și mai lente așa, mai de suflet, mai, că știi cum e, în dragoste câteodată se și suferă. De exemplu, Dorul de copilărie, nici nu știu unde s-o încadrez. Pentru mine este o melodie de înălțare a sufletului, pentru că eu, întotdeauna, mi-am adus aminte de copilărie cu drag și de părinți și de bunici și de tot ce a însemnat copilărie și partea aceea frumoasă.
După aceea, melodiile cu mesaj pozitiv, pentru că, uite, trecem și prin vremuri mai grele și eu așa am gândit, eu, ca artist, trebuie să trimit mesajele astea de încurajare, de dragoste, de iubire, să ne gândim cum să ne facem viața cât mai frumoasă și cât mai simplă și cât mai armonioasă, să ne iubim între noi, să ne armonizăm între noi. Și de asta în fiecare piesă încerc să stabilesc clar un mesaj din care omul să rămână cu ceva.
Reporter: Au fost oameni care au venit la dumneavoastră pe stradă și au zis că i-a marcat o anumită piesă?
Adriana Antoni: Da, tot timpul! Tot timpul mi se spun tot felul de lucruri, că s-au îndrăgostit pe melodiile mele, că mulți oameni care au suferințe ascultă melodiile și spun că îi ajută foarte mult. Și eu, când am pierdut-o pe mama mea, pentru că a plecat foarte tânără dintre noi, tot muzica m-a ajutat și pe mine. M-am închis în studio și a fost o terapie.
Și uite că acele mesaje frumoase pe care le-am pus în cântec, ajută și alți oameni. Să știi că mulți îmi spun și că dau drumul la muzica mea și adorm copilul imediat. Deci, ceva bun se întâmplă acolo.
Așa că mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, pentru că meseria mea, meseria noastră, este și grea, dar este atât de frumoasă. Cunoaștem tot timpul oameni noi, lucruri noi, tradiții noi și putem să ne îmbogățim ca oameni și cultură din ce în ce mai mult.
Dacă faci cu sufletul ceea ce faci, oamenii simt, se regăsesc, pentru că picătura aia de suflet, pe care o pui acolo, este ca o picătură de cerneală într-o apă limpede. Adică nu trece neobservată.