S-a aflat adevărul despre întâlnirea dintre Meghan Markle, Prințul Harry și Regina Elisabeta. Prințul Harry și Meghan Markle au petrecut doar 15 minute cu regina după ce au venit special în Marea Britanie pentru jubileul ei de platină, a susținut o sursă din Casa Regală a Marii Britanii.
În timpul întâlnirii, Ducele, în vârstă de 37 de ani, și Ducesa de Sussex, în vârstă de 40 de ani, care acum locuiesc în Montecito, California, SUA, și-au prezentat-o pentru prima dată pe fiica lor Lilibet, în vârstă de un an, care poartă numele Reginei.
Cuplul, care era însoțit și de fiul lor mai mare, Archie, în vârstă de trei ani, a văzut-o pe regină la Windsor joi, 2 iunie, însă timpul petrecut cu Majestatea Sa a fost unul de 15 minute, iar întâlnirea a fost una „formală”, potrivit The Sun.
Între timp, Harry și fratele său, prințul William, nu au avut o întâlnire privată în timpul sărbătorilor de patru zile cu ocazia Jubileului Reginei, asta însemnând că relația lor nu s-a ameliorat după ce primul a decis să iasă din familia Regală și să se mute în America.
„Este încă profund supărat (n.red William) de plecarea lui Harry și se simte dezamăgit, dar a trecut mai departe”, a dezvăluit un prieten de-al familiei.
Discutând despre întâlnirea cuplului Harry și Meghan Markle cu regina, o sursă ar fi spus pentru The Sun că: „A fost o întâlnire scurtă, iar totul a fost destul de formal”. De asemenea, palatul Buckingham a refuzat să comenteze atunci când a fost contactat de publicație cu privire la acest subiect.
Un jucător britanic a dezvăluit despre Harry că ducele „își trăiește visul în SUA”, jucând polo profesionist, în timp ce fratele său a sacrificat sportul în numele datoriei. Harry a fost văzut în timp ce se bucura de un joc de polo sub soarele din California, la aproape o săptămână după ce s-a întors de la sărbătorile jubileului de platină a Reginei la Londra.
Pe de altă parte, vineri, Harry a jucat pentru echipa Los Padres a prietenului său, Nacho Figueras, la Cancha de Estrella Polo Club din Santa Barbara. A fost prima dată când a fost văzut în public de când s-a întors la Los Angeles.