Să fie viața Prințului Harry în SUA departe de ce și-a dorit acesta? Experții fac declarații uluitoare. Potrivit lui Richard Hillgrove, specialist în PR, soțul lui Meghan Markle este ca un iepure surprins de lumina farurilor unei mașini, acesta fiind nefericit cu viața pe care o duce în America. Ce detaliu l-ar da de gol pe prinț, afli în rândurile de mai jos.
Un specialist în PR face declarații controversate. Richard Hillgrove susține că Prințul Harry este nemulțumit de viața pe care o duce alături de soția sa, Meghan Markle, în SUA, făcând eforturi pentru a se adapta la stilul de trai din California.
„Prinţul Harry nu arată deloc a persoană fericită. Arată obosit“, a declarat el pentru publicaţia The Daily Express.
Richard Hillgrove mai susține și că, în ciuda faptului că a declarat că-și dorește o viață discretă, Prințul Harry rămâne tot în atenția publică, ba chiar cântând într-un autobuz turistic.
„E amuzant că, în interviul pentru ITV, acesta a spus că se retrage din viaţa regală deoarece nu mai vrea să fie în atenţia publică. Apoi, s-a schimbat de tot în America, acolo unde l-am văzut inclusiv cântând cu James Corden într-un autobuz turistic. Este foarte departe de ceea ce a spus că-şi doreşte. Spunea că vrea să ducă o viaţă discretă“.
Citește și: Scandal pe moștenire? De ce Prințul Harry a primit mai mulți bani decât prințul William de la străbunica lor
Deciziile Ducelui de Sussex vor face valuri și în noul an, întrucât acesta își va lansa cartea de memorii, despre care se aude că este explozivă și chiar deranjantă, în special pentru casa regală britanică. Același lucru s-a întâmplat şi după faimosul interviu acordat lui Oprah în luna martie.
Până atunci, râmâne de observat dacă atenția de care se bucură Prințul Harry în Statele Unite îl bucură pe acesta la fel de mult cum o bucură pe soția sa, Meghan Markle.