26 ian. 2022 | 09:23

Acte necesare pentru buletin în 2022. Ce taxă trebuie să plătești

Utile
Acte necesare pentru buletin în 2022. Ce taxă trebuie să plătești

Indiferent că e prima dată când îți faci buletinul sau cartea ta de identitate pur și simplu a expirat, este important să știi care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a duce la bun sfârșit această sarcină. Află în continuare care sunt documentele de care ai nevoie în 2022 pentru buletin, precum și valoarea taxei pe care va trebui s-o plătești.

Acte necesare pentru buletin în 2022

Ca și în alte tări, birocrația există și în România, reprezentând o problemă cu care ne confruntăm în special când trebuie să depunem actele pentru un noul buletin sau o nouă carte de identitate. Procesul nu este, însă, unul de speriat, mai ales atunci când știi deja care sunt documente de care ai nevoie și taxele pe care trebuie să le plătești.

Nu de alta, dar cu siguranță nu-ți va face plăcere să bați drumul până la ghișeu, ca mai apoi să constați că nu ai la tine toate hârtiile de care ai nevoie.

Așadar, iată care sunt documentele necesare pentru buletin la 14 ani:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată atât de minor, cât și de părinte sau reprezentant legal – o poți descarca de aici;
  • certificatul de naștere (copie și original);
  • actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
  • documentul prin care părintele face dovada adresei de domiciliu (copie și original);
  • certificatul de căsătorie al părinților sau hotărârea de divorț în cazul în care aceștia sunt divorțați (copie și original);
  • chitanță reprezentând contravaloarea cărții de identitate, în valoare de 7 lei (se poate achita la orice oficiu al Poștei Române, la CEC Bank sau chiar la ghișeul unde se depun actele).

Atenție! Minorii care depun actele în vederea obținerii cărții de identitate pentru prima dată trebuie să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de reprezentantul legal.

Citește și: Detaliul din buletin care nu va mai fi anulat. Anunț de ultimă oră pentru toți românii

Ce taxă trebuie să plătești

Acte necesare buletin la 18 ani:

  • cererea pentru eliberarea buletinului;
  • certificatul de naștere în copie și în original;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, în copie și în original;
  • declarația unuia dintre părinți sau a unei terțe persoane din care să rezulte faptul că identitatea declarată în cererea de eliberare a buletinului aparține solicitantului;
  • fișa cu amprentele solicitantului realizată de unitatea de poliție de la locul de domiciliu sau de reședință al solicitantului,
  • chitanță reprezentând contravaloarea cărții de identitate.

Acte necesare pentru buletin provizoriu:

  • cererea pentru eliberarea buletinului;
  • 3 fotografii tip 3×4 cm cu bandă albă de 7 mm la bază;
  • documentele pe care solicitantul le poate prezenta cu care se poate face dovada numelui de familie și a prenumelui, a datei de naștere, a stării civile, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu sau de reședință, în copie și în original;
  • chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate provizorie (1 leu).

Taxă eliberare buletin

Lăsând la o parte taxa de 1 leu pentru cartea de identitate provizorie, pentru eliberarea buletinului, există o taxă unică în valoare de 7 lei.

 

Parteneri
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
Redactia.ro
Care sunt bolile pentru care nu se poate reînoi permisul auto
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nu a fost o greșeală... A fost făcut intenționat”. Teo Trandafir a vorbit despre pozele de la care a pornit scandalul infidelității lui Cezar Ionașcu. Ce a spus vedeta TV în legătură cu zvonurile că Ionașcu ar fi înșelat-o pe mama celor 6 copii ai săi cu o cunoscută jurnalistă. S-a aflat și despre cine este vorba!
Unica.ro
Rețeta care te învață să faci cel mai bun piure de cartofi. E testată de un mare chef
EVZ.ro
Una zice, alta face! Dana Roba încă se întâlnește cu Beni, fostul iubit! Informații exclusive despre cum "o joacă", în realitate, make-up artista
Spynews
Permis auto 2025. Taxă pentru șoferii din România. Se achită obligatoriu
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Putin și Trump SE CONTRAZIC. Rusia a trimis deja un avertisment în SUA!
Mediaflux
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro