Atunci când pleci în vacanță cu toată familia și lași casa nesupravegheată, te asiguri mereu că toate ușile și geamurile sunt închise. Cu toate acestea, atunci când te întorci din concediu, te confrunți cu un miros neplăcut, de aer închis, în camere. Iată un truc genial care te ajută să scapi de această problemă, folosind cel mai banal ingredient, uleiul.
Cu siguranță ți s-a întâmplat, măcar o dată, să intri în bucătărie și să observi un miros neplăcut. De cele mai multe ori, spun gospodinele, sursa izului este chiuveta, mai bine zis, instalațiile curbate.
Din cauza faptului că vestitele conducte sunt curbate, apa murdară se acumulează în coturi, emanând un miros puternic și înțepător, pe țeava de la chiuvetă.
Atunci când pleci de acasă pentru o perioadă mai îndelungată de timp, de exemplu o săptămână, microorganismele și bacteriile din țevi nu sunt evacuate, ele fiind responsabile de mirosul acela urât care se emană. În altă ordine de idei, să nu uităm de resturile de mâncare și băutură care ajung în chiuvetă, nu în coșul de gunoi.
Ei bine, gospodinele au găsit cea mai simplă metodă prin care poți scăpa de izurile din bucătărie. Tot ce trebuie să faci, înainte de a pleca în vacanță, este să torni un pahar de ulei de floarea soarelui în chiuvetă.
Apa și uleiul se vor amesteca, iar în acest fel, resturile de mâncare vor circula pe țevi. Tu vei scăpa de mirosurile înțepătoare.
Nu este recomandat să arunci niciodată orezul gătit în chiuvetă sau toaletă. După cum știi, boabele de orez cresc, se dilată și își dublează mărimea, lipindu-se de scurgere, ceea ce poate duce la blocaje în țevi. Din același considerent nu este recomandat să arunci orezul pe canal.
Cu siguranță știi faptul că învelișurile de ou, odată înmuiate, devin extrem de lipicioase și pot deteriora conductele și fosele septice. Recomandarea gospodinelor este să arunci cojile de ou în coșul de gunoi.
Dacă vrei să reciclezi cojile de ou, le poți utiliza sub formă de îngrășământ pentru plante sau hrană pentru animale și păsări.
Dacă ai amestecat vreodată apă cu făină, atunci știi că cele două ingrediente formează un terci lipicios care se poate prinde de furtunul de la chiuvetă. De aceea, nu este indicat să arunci făină în țeava de canalizare, ci, mai degrabă, în coșul de gunoi.
Citește și Amestecul banal care este mai bun decât un degresant. Ai nevoie de două ingrediente