15 feb. 2023 | 19:04

A ținut o piatră 30 de ani ca opritor la ușă, dar ce a urmat întrece orice imaginație. Viața i s-a schimbat total după ce a aflat ce era, de fapt

Știri generale
A ținut o piatră 30 de ani ca opritor la ușă, dar ce a urmat întrece orice imaginație. Viața i s-a schimbat total după ce a aflat ce era, de fapt
A ținut o piatră 30 de ani ca opritor la ușă, însă ce a descoperit ulterior întrece orice imaginație: „Mi-am dat seama că era ceva special”.

Un bărbat a ținut o piatră 30 de ani ca opritor la ușă. Ce a descoperit ulterior întrece orice imaginație. Exemplarul a fost analizat de către o echipă de specialiști, din care a făcut parte și o profesoară cu origini românești. „Mi-am dat seama imediat că era ceva special”, a spus Mona Sirbescu. Ce era banala rocă, de fapt.

A ținut o piatră 30 de ani ca opritor la ușă

Comoară găsită din întâmplare de un bărbat care a cumpărat o fermă în satul Edmore, din comitatul Montcalm, Michigan, SUA. În timp ce americanul făcea un tur al proprietății pe care intenționa să o achiziționeze, a remarcat o piatră de peste 9 kilograme. Mai târziu, după ce proprietatea a fost trecută pe numele său, a folosit obiectul ca opritor la ușa casei.

Viața bărbatului avea să se schimbe radical, după aproximativ trei decenii de la momentul achiziției fermei. După 30 de ani în care a folosit piatra ca opritor la ușă, s-a hotărât să apeleze la ajutorul specialiștilor pentru a afla ce secrete ascunde roca. I se părea aparte, iar suspiciunile sale au fost confirmate de către o echipă de experți de la Central Michigan University.

Din grupul de specialiști a făcut parte și Mona Sirbescu. Profesoara de geologie de la Central Michigan University, cu origini românești, este des solicitată de cetățeni să examineze diverse roci. Nici ea nu ar fi crezut că urma să supună evaluării cel mai special exemplar pe care l-a studiat în toată cariera sa.

„Mi-am dat seama imediat că era ceva special”, a spus Mona Sirbescu.

Roca era un meteorit evaluat la 100.000 de dolari

Profesoara româncă de geologie de la Central Michigan University a făcut o descoperire uimitoare. În urma mai multor analize, s-a concluzionat că piatra aparent banală era, de fapt, un meteorit ce prezenta în compoziția sa 88,5% fier și 11,5% nichel. Și nu era nici un meteorit oarecare.

Piatra care cântărea peste 9 kilograme a fost clasificată drept a șasea mare descoperire înregistrată în rapoartele specialiștilor din Michigan. Valoarea sa se ridică la o sumă de 100.000 de dolari, potrivit Central Michigan University.

„Este cel mai valoros tip (de meteorit – n.r.) pe care l-am ținut vreodată în mână – atât din punct de vedere științific, cât și monetar”, a spus profesoara româncă Mona Sirbescu.

Pentru a obține o dublă certificare a exemplarului, o mostră a meteoritului a fost trimisă specialiștilor de la Smithsonian Institution din Washington, DC. Aceștia au confirmat, la rândul lor, că piatra folosită drept opritor la ușă era meteorit.

Meteoritul este cunoscut în prezent drept „Edmore”, după denumirea satului în care a fost descoperit. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu presupusa piatră banală. În general, astfel de exemplare pot să fie expuse în muzee sau să fie vândute colecționarilor.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Cel mai bun sos de ardei. Se poate mânca și pe pâine
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro