A murit o cântăreață cu un talent imens! Aceasta a fost renumită încă din studenție, iar de-a lungul carierei a reușit să impresioneze milioane de oameni. Artista a fost apreciată în special pentru puritatea vocii și pentru experiența sa pe care a dăruit-o altor generații.
Lucia Stănescu s-a stins din viață! Soprana Operei Naționale din Cluj-Napoca a murit la onorabila vârstă de 94 de ani. Aceasta a devenit cunoscută încă din anul IV de studenție, moment în care a surprins pe toată lumea cu rolul din Cherubino din Nunta lui Figaro a lui Mozzart. Desigur, repertoriul ei avea ca la scurt timp să primească vaste opere internaționale și naționale.
Ulterior, aceasta s-a putut bucura și de funcția de Director al Operei din Cluj-Napoca între anii 1969-1974, compuși din rezultate impecabile, premiere numeroase și un lung șir de turnee internaționale care au consolidat prestigiul instituției în întreaga lume, arată gazetadecluj.ro. Dată fiind experiența bogată, cântăreața a ajutat la crearea și valorificarea a multe voci din generații în generații.
Soprana s-a stabilit în Italia în anul 1977, unde și-a continuat cariera, iar după concertul de addio alle scene în 1981 închidea cortina cu mențiunea că își începe cariera didactică pe care și-a desfășurat-o preț de 15 ani la Conservatorul l „Pietro Mascagni” din Livorno. La 86 de ani, și-a lansat autobiografia intitulată – A fost o viață sau un vis, iar patru ani mai târziu a revenit pe scena de debut pentru un spectacol emoționant dedicat unei distincții primite pentru întreaga sa carieră. „Visați, visați, visați!”, a fost îndemnul cu care și-a încheiat atunci discursul.
„Bucureştiul de atunci era mult mai fermecător decât cel de azi. Eram fascinată de noutăţile pe care le vedeam în Capitala acelor ani. Totul era interesant pentru mine. Îi urmăream de la geam pe oltenii care, în anumite zile, aprovizionau casa, aducând marfa proaspătă cu cobiliţa: peşte, zarzavaturi, fructe. Seara, veneau cei cu iaurturi, purtate în mici recipiente de ceramică, apoi, cu căruţa, sosea gheaţa, în calupuri mari. Era o cu totul altă lume faţă de aceea în care am crescut până la patru ani. Cât de departe de mine erau dimineţile în care, la Someşul Rece, luam masa afară, sau în „cohe”, faimoasa bucătărie moţească, ce avea şi cuptor înăuntru: pâine cu unt, lapte proaspăt şi câte o bucată de fagure plin de miere din stupina tatii.
Pe de altă parte, mătuşa Leontina îşi luase în serios rolul de educator şi mă ducea cu ea peste tot, ca să cunosc oraşul. De fiecare Sfinte Sărbători de Paşti, cam până ce-am avut 10 ani, la „Galeriile La Fayette” mi se reînnoiau tradiţionalul costum de marinar şi pantofii de lac cu baretă, ce se închidea doar cu croşeta primită „în dotare”. Eu am mai prins încă tramvaiele cu cai şi multe din cele ce au făcut poezia Micului Paris. Tihna, decenţa, rigoarea, eleganţa, acestea erau atributele vieţii de atunci. Mi-amintesc de plimbările duminicale cu trăsura la şosea, când dragul meu unchi Ştefan era disperat şi indispus chiar, fiind obligat să-şi ridice mereu eleganta pălărie Borsalino în faţa celor aflaţi în celelalte trăsuri”
Lucia Stănescu (Sursa: formulaas.ro)