A murit comandantul garnizoanei unde a fost împușcat Nicolae Ceaușescu. Vestea venită în această dimineață

Fostul comandant al garnizoanei Târgoviște, unde a fost împușcat Nicolae Ceaușescu a murit. Vestea morții lui Andrei Kemenici a fost dată în această dimineață de către familie.

Vestea morții lui Andrei Kemenici

”A fost, este și va rămâne în sufletele noastre. La bine și la greu, ne-a fost tată, bunic, străbunic, soț, comandant, camarad.

A ales să părăsească această lume la fel de demn cum a trăit. În liniște. Golul rămas în urma lui nu se poate măsura în cuvinte. Se simte și se trăiește cu fruntea sus, bărbătește și demn, așa cum ne-a învățat întotdeauna. Rămas bun, tataie, să ne veghezi în continuare”, a scris Silvia Sandu pe rețelele de socializare.

Andrei Kemenici a fost comandantul la care a fost prizonier, în ultimele lui zile de viaţă, Nicolae Ceauşescu. De-a lungul timpului, acesta a dat multe interviuri despre execuția soților Ceaușescu. Întrebat dacă, la vremea respectivă știa dinainte că Ceauşescu va ajunge în zona Târgovişte, el a răspuns:

”Nimeni nu-mi spusese să-l prind şi să-l tratez ca pe un infractor”

”Nu, nu ştiam dinainte. După abandonarea lor, a ambilor Ceauşeşti de către Vasile Maluţan, pilotul elicopterului, în toată deplasarea din zona Titu, până în Tîrgovişte, aveam informaţii prin TV sau prin telefoane directe care îmi spuneau că trecuseră prin anumite locuri (comuna Văcăreşti, Oţelăria din Tîrgovişte, Centrul de Protecţie a Plantelor etc). Împreună cu locţiitorii mei cei mai apropiaţi căutam răspuns la o întrebare esenţială: unde s-ar putea deplasa (ascunde)? Cu atât mai mult cu cât informaţiile pe care le primeam veneau cu o întîrziere de circa 15-20 de minute.

”Știu foarte bine; toţi ştiam. Dar eu l-am preluat pe Nicolae Ceauşescu de la Ministerul de Interne şi l-am dus în unitate, nu ca pe un criminal. Practic, concret, eu nu aveam nici o dovadă în acest sens şi nu eu eram cel care trebuia să-l judece. Eu nu avem nimic scris şi nimeni nu-mi spusese să-l prind şi să-l tratez ca pe un infractor. Televiziunea spunea ce spunea, treaba ei, dar pentru mine contau doar ordinele şefilor mei. Vin acum, unul sau altul şi-mi reproşează că la prima mea întîlnire cu Nicolae Ceauşescu, m-am adresat cu „să trăiţi tovarăşe comandant suprem”! Păi cum s-ar fi aşteptat ăştia să mă fi adresat? Cu… „drepţi măi ticălosule?!”

Ce-aş fi câştigat, ce aş fi rezolvat? Eram, cum s-ar spune, gazda lui iar el îmi era oaspete, nu? A, că nu eram eu – dar ce, numai eu?- de acord cu politica lui imbecilă, că mă săturasem, ne săturaserăm toată ţara să-l tot vedem şi să-l auzim bîlbîindu-se? Da, de acord. Dar de aici pînă la a-i arunca în faţă lăturile injuriei… Interesul meu era să-l ţin în unitate, să-l apăr de furia mulţimilor dezlănţuite şi să-l predau viu şi nevătămat.

Cum să-i zic eu, aşa, direct, „măi criminalule”…, „măi, dictatorule”? Sigur că azi e simplu să faci pe viteazul, să spui aşa şi pe dincolo, că Partidul Comunist se dezintegrase, că Direcţia a V-a trădase, că Securitatea îl abandonase etc, etc. Dar atunci? Ştiam eu atunci aşa ceva? Îmi puteam eu, atunci, imagina asta? Încă ne mai unea spaima iar suspiciunea era colosală, pe un fond de confuzie generală”, spunea Andrei Kemenici într-un interviu pentru viatanemteană.info.