Data viitoare, când vei dori să arunci cojile de portocale, ar fi bine să te mai gândești. Nu ai idee ce minuni poți face cu ele după ce ai mâncat fructul. Iată ce se întămplă atunci când înmoi coji de portocale în oțet și apă. După ce aștepți puțin, te va încânta rezultatul. Ce substanță s-a creat, de fapt. Este foarte utilă în casă.
Portocalele au mai multe beneficii pentru sănătate și se numără printre cele mai populare fructe din întreaga lume. Aceste citrice sunt excelente ca gustare sau ca ingredient major în diferite feluri de mâncare. În prezent, sucul de portocale este o parte integrantă a unui mic dejun sănătos, promovând astfel un început de zi excelent. După ce este mâncat fructul, cojile de portocale sunt aruncate la gunoi. Un obicei total greșit, dacă ținem cont că are numeroase întrebuințări la care nici nu ne-am fi gândit. Iată ce putem să facem cu cojile de portocale.
Portocalele sunt de două feluri – dulci și amare, prima fiind tipul cel mai frecvent consumat. În general, o portocală ar trebui să fie dulce si suculentă, bine coaptă. Pulpa acestor citrice poate fi folosită pentru prepararea unui fresh de portocale sau pentru diferite rețete și deserturi. Însă, este bine de știut faptul că nu doar pulpa portocalelor poate fi folosită, ci și cojile, care au întrebuințări mai puțin cunoscute. Așadar, nu mai arunca data viitoare coaja de portocală, ci folosește-o inteligent în propria locuință. La fel de bine poți folosi coaja de mandarină, lămâie sau clementină.
Cojile de portocale pot fi o soluție de curățat excelentă. Da, ai auzit bine! Acestea nu trebuie aruncate la gunoi după ce ai mâncat fructul propriu-zis. Vestea bună este că poți să le găsești o mulțime de întrebuințări în bucătărie sau în grădină, pe lângă beneficiile oferite pentru sănătate: energie, pierderea în greutate, stimularea metabolismului, eliminarea grăsimii corporale etc.
Coaja de portocală poate fi folosită pentru lustruirea tacâmurilor sau a obiectelor sanitare. Cum trebuie să procedezi? Este destul de simplu. Ai observat că, după ce speli tacâmurile din inox, rămân dâre inestetice de apă. Ei bine, de asta există cojile de portocale. Nu le mai arunca, ci folosește-le cu succes pentru curățarea tacâmurilor sau obiectelor sanitare. Timp de 14 zile, înmoaie coaja unui citric în oțet și apă. La final vei avea o soluție de curățat excelentă. Acest amestec miraculos nu doar că va înlătura cu ușurință orice pată, dar va și lăsa în urmă un miros încântător, proaspăt.