Ultimele 48 de ore a u adus fenomene extreme, chiar și o tornadă ieri, în județul Mureș. Conform datelor din teren, au fost și situații critice în zone unde s-au produs viituri și alunecări de teren ca urmare a precipitațiilor abundente. Tot în cursul zilei de ieri a fost emis Cod roşu, iar astăzi meteorologii sunt în alertă.
Valul de căldură din ultimele zile, cel puțin în Europa a generat deja mari probleme. Pentru acewst început de săptămână meteorologii europeni anunță valori termice peste pragul de caniculă, în unele regiuni ajugând și la 42-44 de grade. Încă de duminică, regiunea Cordoba din Spania a fost sub avertizare de cod roșu de caniculă, iar pentru astăzi, meteorologii spanioli trag semnale de alarmă privind recordul de temperaturi ce pot fi atinse în cursul acestei zile.
Vezi și: Anunţ de la ANM, veştile nu sunt bune! Prognoza meteo pentru următoarea săptămână
Ca urmare a schimbărilor climatice, se pare că nici Marea Britanie nu va scăpa de caniculă, și aici fiind anunțate temperaturi peste media normală din ultimii ani. Meteorologii spun că Spania și Portugalia au fost cuprinse luni de al doilea val de căldură într-o lună, iar în zilele următoare se așteaptă temperaturi caniculare și în Franța și Marea Britanie. Orașele din sud-vestul Spaniei, Badajoz și Merida au înregistrat, de asemenea, temperaturi de 42C.
Actuala creștere bruscă a temperaturilor a început duminică și ar putea ”să dureze nouă sau zece zile, ceea ce ar face ca acesta să fie unul dintre cele mai lungi trei valuri de căldură pe care le-a cunoscut Spania din 1975 încoace”, spun specialiștii meteorologi.
Valurile de căldură au devenit mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, spun oamenii de știință. Pe măsură ce temperaturile globale cresc în timp, se așteaptă ca valurile de căldură să devină mai intense. În luna iunie a anului trecut, Spania s-a confruntat deja cu temperaturi de peste 40 de grade în zone întinse ale țării.
Luna precedentă a acluiași an a fost cea mai călduroasă lună mai din Spania de la începutul secolului. În august 2021, Spania a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istorie, când mercurul a ajuns la 47,4 grade în micul oraș Montoro din sudul țării.
Vezi și: Alertă meteo ANM lângă București. Va fi prăpăd, cod portocaliu de vijelii și grindină
Fenomene extreme au fost în ultimele 48 de ore în aproape toată țara, iar totul a culminat cu ziua de ieri când au avut loc căderi mari de precipitații în județul Buzău, sau apariția unei tornade în județul Mureș, așa cum scriam aici. În aceste zone, precum și în altele, mai ales în vestul țării, a fost emis Cod roşu încă de ieri, iar meteorologii anunță că și astăzi vor exista posibile astfel de situații:
”În a doua parte a zilei de luni vor mai fi înnorări temporare, averse, posibil și niște cantități mai însemnate de apă, prin Oltenia, vestul Munteniei, dar nu la fel de intense cum au fost cele din weekend.
Luni, în restul teritoriului va fi o vreme liniștită, iar temperaturile vor mai scădea ușor, astfel încât să vorbim de un regim termic normal pentru data din calendar. Respectiv, astăzi vor fi maxime între 24 și cel mult 31, 32 de grade, în zona Bărăganului.”, spun meteorologii ANM.
Vezi și: Cod portocaliu până luni dimineață în România. Vine urgia: vor fi ploi torențiale și vijelii în țară
În ceea ce privește prognoza meteo pentru marți, 27 iunie a.c., și miercuri, 28 iunie, ANM anunță un nou front de aer care se îndreaptă dinspre Europa de vest spre România și care va aduce noi fenomene de instabilitate atmosferică, averse torențiale, descărcări electrice, posibil căderi de grindină:
”(…) de marți după-amiază vorbim de un nou front atmosferic ce va veni dinspre Europa centrală, va determina mâine după-amiază, din nou, intervale cu instabilitate atmosferică, averse torențiale, descărcări electrice, posibil căderi de grindină, în Maramureș, în nordul Moldovei, în Crișana și în Transilvania.
De miercuri noapte, în toată jumătatea de nord vom avea astfel de manifestări, urmând ca pe parcursul zilei de miercuri, aceste furtuni să se mute către sud, sud-est, zona Carpaților Meridionali și de Curbură și apoi, din nou, să avem o pauză în a doua parte a săptămânii.”, mai spun meteorologii ANM, conform Antena 3 CNN.
Numărul de fenomene meteorologice extreme a înregistrat o creștere uluitoare în ultimii 30 de ani, afirmă Organizația Națiunilor Unite, iar experții avertizează că schimbările climatice „supraîncarcă aceste fenomene extreme”, potrivit The Associated Press. Căldura intensă, precum și fenomenele de precipitații extreme ”devin tot mai frecvente și mai severe”, a explicat Kai Kornhuber, cercetător la Universitatea Columbia.
Vezi și: Cod roșu de grindină și vijelii în România. Va fi urgie, zeci de localități vor fi lovite
Schimbările climatice provoacă, de asemenea, mai multe evenimente compuse, a relatat NPR. Shimbările climatice determină producerea a două lucruri extreme în același timp, potrivit unui raport anual al Societății Americane de Meteorologie, iar riscul evenimentelor extreme este în creștere și acestea afectează fiecare colț al lumii, mai spune o avertizare din partea ”National Oceanic and Atmospheric Administration”.