04 sept. 2025 | 13:34

Iustina de la Insula iubirii, sezonul 8, dă cărțile pe față. S-a îndrăgostit Teo cu adevărat de Ella? „Și-a învățat lecția de anul trecut”. EXCLUSIV

EXCLUSIV
Iustina de la Insula iubirii, sezonul 8, dă cărțile pe față. S-a îndrăgostit Teo cu adevărat de Ella? „Și-a învățat lecția de anul trecut”. EXCLUSIV
Iustina și-a dat cu părerea despre noul sezon Insula iubirii. Sursa foto: montaj Playtech/ Instagram

În sezonul 8 al Insulei Iubirii, Iustina s-a apropiat de Teo, dar nu a cedat tentației și a plecat acasă alături de Cornel, viitorul ei soț. În același timp, Teo și-a recâștigat rolul care l-a consacrat și a reușit să o cucerească pe Ella. Iustina ne-a spus ce părere are despre acest sezon.”

Iustina Loghin a vorbit despre comparațiile cu Ella de la Insula iubirii

Sezonul trecut, spun telespectatorii, va rămâne în istoria emisiunii Insula Iubirii. Iustina Loghin a fost o prezență savuroasă: s-a distrat și i-a amuzat din plin pe cei de acasă, dar și-a trăit testul din plin alături de Teo, de care s-a apropiat. Chiar și așa, la final a plecat împreună cu Cornel, cu care s-a căsătorit, exact cum era planificat. Mai mult decât atât, la finalul filmărilor a descoperit că este însărcinată.

Prin urmare, Teo s-a întors la Insula Iubirii și în sezonul 9, surprinzând fetele din cuplu care îl cunoșteau de la televizor. Ella, care avea la rândul său nunta programată, s-a lăsat dusă de val. Nu doar că s-a îndrăgostit, dar și-au și „consumat” relația – nu o dată, ci de trei ori.

În cazul lor, au decis să părăsească emisiunea împreună, dar acasă s-au separat. Totuși, la începutul apropierii, Ella a ținut să-i precizeze tânărului că „ea nu este Iustina”, ceea ce a stârnit o reacție a fostei concurente. În exclusivitate pentru Playtech, soția lui Cornel a spus încă o dată ce crede despre acest subiect.

„Nu, nu m-au deranjat comparațiile cu Ella, doar am vrut să pun puțin la punct și să-i explic că noi două nu putem fi comparate. Suntem total diferite de la caracter, la aspect, la tot.

Eu am venit acolo cu un bărbat pe care îl iubeam și un bărbat care mă iubea. Ei clar au venit acolo cu probleme mari în relație. Poate și noi aveam probleme în relație, dar nu atât de mari încât să picăm în ispită”, a dezvăluit Iustina, concurentă la Insula iubirii sezonul 8.

„De Teo mi-am schimbat părerea”

Cât despre Teo, pe care l-a cunoscut destul de bine în cele 21 de zile petrecute împreună, Iustina spune că i-a înșelat așteptările. Dacă ea a simțit că au avut o interacțiune sinceră, în care el a fost natural, acum i s-a părut total schimbat. Din punctul său de vedere, în sezonul 9 a venit decis să-și joace rolul de ispită, iar asta s-a văzut.

„De Teo mi-am schimbat, așa, părerea față de anul trecut. Mi s-a părut că a intrat prea mult în rolul de ispită și nu mi-a plăcut de el. Anul trecut a fost foarte natural și a făcut ceea ce a simțit. Anul acesta a făcut ce a trebuit.

Nu cred că a făcut asta ca să mai vină și un alt sezon, dar și-a învățat lecția de anul trecut și a văzut ce s-a întâmplat cu mine și n-a vrut să mai pice de… Nu știu cum să-l numesc, nu de prost, n-a mai vrut să pice rău”, a afirmat Iustina.

De altfel, Iustina este convinsă că Teo nu s-a îndrăgostit cu adevărat de Ella la Insula Iubirii.

„Nu. Și a jucat rolul de ispita”, a concluzionat Iustina.

Cu toate acestea, în ultimul episod, el a dezvăluit că încă o mai caută, lăsând să se înțeleagă că sentimentele lui au existat și nu s-au stins complet.

„După ce s-au încheiat filmările, am mers toți cei care am rămas în cuplu la același hotel. Cam de acolo ne-am șicanat noi puțin, pentru că Andrușca era cu Andrei, eu eram cu Ella și eu stăteam retras de Ella din respect pentru Andrei și pentru ea. (…) Ea atunci s-a supărat, a crezut că voiam să se termine acolo tot. A vrut să-și ia bagajul, să meargă la Maria în cameră.

Ea nu avea niciun gând să revină în țară, iar asta mi-a dat de gândit. (…) Doar eu o caut pe Ella mereu, întreb dacă e bine. Eu sunt pregătit să fie ceva între mine și Ella, doar că aștept să se mute în România, să știu că este stabilită aici ca să pot să reiau din nou tot ceea ce am trăit pe insulă”, a declarat Teo, la finalul emisiunii.