17 sept. 2024 | 13:27

Cui spunem ”la mulți ani” de Sfânta Sofia. Lista numelor care se sărbătoresc pe 17 septembrie

Știri generale
Cui spunem ”la mulți ani” de Sfânta Sofia. Lista numelor care se sărbătoresc pe 17 septembrie

Pe 17 septembrie, în calendarul ortodox, se celebrează Sfânta Muceniță Sofia împreună cu fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis. Sfânta Sofia este recunoscută și ca patroană a mamelor și fiicelor și, din anul 1992, este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Cui spunem ”la mulți ani” de Sfânta Sofia

Sfânta Sofia a avut trei fiice, pe care le-a numit după cele trei virtuți teologice: Pistis (credință), Elpis (nădejde) și Agapis (dragoste). Numele Sofia provine din greacă și înseamnă „înțelepciune”.

Sfânta Sofia și fiicele sale au fost denunțate de prefectul provinciei Antioh împăratului Adrian pentru credința lor creștină. Ca pedeapsă, împăratul i-a cerut Sofiei să aducă jertfă zeiței Artemis. Refuzul Sofiei a determinat ca Adrian să ordone uciderea fiicelor sale, în scopul de a-i provoca mamei nu doar suferință prin pedepse brutale, dar și durerea pierderii fiicelor.

Fiindcă a refuzat, împăratul Adrian a dat ordin să fie omorâte fiicele sale, astfel încât mama, Sofia, să experimenteze atât suferințele severe ale pedepsei, cât și durerea pierderii fiicei sale.

Fetele au fost supuse torturii în anul 137, când erau încă foarte tinere: Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani, iar Agapis doar 9 ani. După ce și-a pierdut fiicele, Sfânta Sofia a recuperat trupurile lor și le-a înmormântat pe un deal, în afara orașului. După trei zile de rugăciune la mormântul lor, Sfânta Sofia a murit și ea.

Cui spunem ”la mulți ani” de Sfânta Sofia. Lista numelor care se sărbătoresc pe 17 septembrie

Cui spunem ”la mulți ani” de Sfânta Sofia. Lista numelor care se sărbătoresc pe 17 septembrie

Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Sofia

Sfânta Sofia este considerată o martiră, o mamă care a asistat la uciderea fiicelor sale de către împăratul Adrian. În secolul al II-lea, în primele veacuri ale creștinismului, credincioșii care refuzau să se închine zeilor erau condamnați la moarte.

„Sfânta Sofia este considerată o martitră, o mamă care și-a văzut fiicele ucise de împăratul Adrian. În secolul II, în primele veacuri creștine, atunci când creștinismul era persecutat, cine era credincios și nu se supunea închinării zeilor, era omorât. Astăzi, sărbătoarea Sfânta Sofia este menționată cu cruce neagră în caledarul ortoxod, însă există o biserică în România care îi poartă numele, care a primit hramul Sfintei în 1848 și care o pomenește în fiecare an. Locul de rugăciune se află pe Calea Floreasca, în București”, a declarat pentru Digi 24 Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, din București.

Astăzi celebrăm numele Sofia, Sofi, precum și variantele Sofian, Sofiana și alte forme derivate ale Sfintei.

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Locul din Transilvania vechi de 800 de ani. Legendele care te înfioară
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte de el mereu.”
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Ce va face Trump ca să OPREASCĂ RĂZBOIUL. Planul SECRET care implică și România
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro