27 aug. 2024 | 13:20

Misterul a fost deslușit. Cum a ajuns sacoșa de la Carrefour în filmul Buletin de București. Mircea Diaconu a explicat totul

Diverse
Misterul a fost deslușit. Cum a ajuns sacoșa de la Carrefour în filmul Buletin de București. Mircea Diaconu a explicat totul
„Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru.”

Lumea filmului, uneori este una premonitorie, și nu de puține ori ni s-a demonstrat că anumite lucruri chiar s-au întâmplat, sau se întâmplă. Dar, recent, a apărut o descoperire într-un film românesc. De altfel, misterul a fost deslușit, iar Mircea Diaconu a explicat cum a ajuns sacoșa de la Carrefour în filmul „Buletin de București”.

Anul 1982, și cum a ajuns sacoșa de la Carrefour în filmul „Buletin de București”

În urmă cu 42 de ani, cinematografia românească era expusă unor cenzuri acerbe, iar tot ceea ce se producea era obligatoriu să treacă prin furcile caudine ale celor care se ocupau cu verificarea producțiilor cinematografice.

Privind din contextul socio-economic și cultural, anul în cauză era unul extrem de greu, cu deciziile impuse de Nicolae Ceaușescu de a raționaliza totul, și cu restricții extrem de dure privind tot ceea ce venea dinspre Occident.

„Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru.

Catrinel Dumitrescu și Mircea Diaconu (1982)

Cu acest portret al perioadei, în 1982 regizorul Virgil Calotescu le propunea românilor o comedie de situații, sub denumirea de „Buletin de București”.

Subiectul peliculei, de altfel o practică a acelor ani, implica două personaje, jucate de celebrii actori Mircea Diaconu și Catrinel Dumitrescu, care ajung conjuctural să se căsătorescă, pentru ca EA să poată avea Buletin de București.

Dar, așa cum ni se arată într-un interviu de la DC News TV, un element aparte avea să atragă și polemici, dar și o întrebare: Cum a ajuns sacoșa de la Carrefour în filmul „Buletin de București”?

„Astăzi, în Buletin de București, găsește telespectatorul… o sacoșă de la Carrefour… în anul 1982. Cum privim aceste lucruri — e o călătorie în timp?” a întrebat Val Vâlcu, în cadrul interviului.

Mircea Diaconu a explicat totul

Catrinel Dumitrescu, care juca în această peliculă în rolul tinerei sutdente la Agronomie Silvia Popescu în cere tovarășului Mateianu, interpretat de regretatul Ștefan Mihăilescu-Brăila, să o ajute, dar cu condiția de a avea buletin de București.

„Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru.

Secvență din „Buletin de București” (1982)

Ca urmare a acestei situații, și la sfatul colegei de cămin, interpretatată de Diana Lupescu, ajunge să-l cunoască pe taximetristul Radu Petrescu, căruia îi oferă 10.000 de lei pentru o nuntă fictivă, și astfel intrând în posesia buletinului.

Dar, așa cum spuneam, în peliculă apare la un moment dat sacoșa de la Carrefour, iar la întrebările lui Val Vâlcu, celebrul actor Mircea Diaconu a explicat totul:

„Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru. Acum, dacă are timp cineva să se uite cu lupa la un film vechi…

Deci nu era o problemă, pentru că pungi de tipul ăsta existau în România.

Nu existau pe toate drumurile (n.r., într-adevăr). Sau te duceai la alimentară să cumperi oase de pui, tacâmuri, și să-ți dea în pungă…”, spune Marcel Diconu în interviu.

„Nu mi-a sărit în ochi nici mie și nici altora din jurul nostru.

„Punga occidentală avea valoarea sa”

Deși ar putea părea premonitoriu, în realitate, așa cum Mircea Diaconu a explicat totul, pungile de acel tip existau și în 1982, și, conchide actorul, „Punga occidentală avea valoarea sa”:

„Punga occidentală avea valoarea sa. Existau shop-uri cu shop-iste de tot felul și anumiți oameni care aveau acces la shop.Și când te duceai să cumperi ceva de la shop, îți dădea într-o pungă din aia. Deci pungile intrau totuși, într-un fel, în țară. După care circulau, că aici e problema.

Acum punga se aruncă. Îți folosește? Nu. Acum se aruncă. Punga conta foarte mult. Apărea, nu știu, cadou la un medic, la ziua cuiva…Adică altceva era dacă puneai într-o pungă…”, mai spune Mircea Diaconu.

Deși ar fi putut fi un mister, până la urmă a fost elucidat, iar cei care nu au apucat să vadă filmul lui Virgil Calotescu, o pot face și pot căuta cadrul cu sacoșa de la Carrefour în filmul „Buletin de București”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Șoferi, verificați portofelul! Din 2025, taxe mai mari pentru inspecția tehnică a mașinilor
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro