Din păcate, indiferent cum am aborda subiectul pierderile de vieți omenești sunt marea dramă. O astfel de situație s-a produs recent în Nepal, în urma căreia pasagerii unui avion au murit la impact, dar a existat un suprawvițuitor. Conform presei locale, s-a aflat cum a reușit să supraviețuiască pilotul avionului prăbușit în Nepal, acesta vorbind despre momentul care i-a salvat viața.
Nepalul are un istoric extrem de negativ în ceea ce privește siguranța aviatică, iar republica himalayană a fost martora unei serii de prăbușiri de avioane ușoare și elicoptere de-a lungul deceniilor.
Un avion Bombardier CRJ 200 operat de Saurya Airlines s-a prăbușit pe aeroportul din Kathmandu la 24 iulie, chiar în momentul în care își începea zborul de 20 de minute către centrul turistic Pokhara pentru o revizie de întreținere, și care a ucis alte 18 persoane, au declarat ulterior oficiali din aviație.
O informare a armatei din noaptea de 24 iulie a declarat că pilotul a fost salvat de soldați din epavă, sângerând, dar conștient.
Conform autorităților, a fost un adevărat miracol faptul că pilotul avionului prăbușit a reușit să scape cu viață din această tragedie. Ulterior, s-a aflat și cum a reușit să supraviețuiască pilotul avionului prăbușit.
Gyanendra Bhul, de la Autoritatea Aviației Civile, a declarat pentru AFP că „Pilotul a supraviețuit deoarece, la impact, a căzut într-un container de marfă unde nu erau flăcări”.
În cursul acestei zile, într-o nouă conferință de presă, oficialul adăugând mai apoi că pilotul și singurul supraviețuitor al prăbușirii unui avion în capitala Nepalului se recuperează în spital după ce a scăpat miraculos din accidentul care a ucis alte 18 persoane.
În ceea ce privesc cauzele, se fac investgații în continuare. Iar conform specialistului, tot ceea ce se știe până acum este că zborul a urcat la 122 m de sol, dar apoi a virat brusc la dreapta înainte de a se prăbuși în apropierea pistei.
O echipă de anchetă cercetează cauzele accidentului
Ulterior accidentului, guvernul Nepalului a numit o echipă de anchetă formată din cinci membri pentru a cerceta cauzele accidentului.
„Vom preda acum cutia neagră și rămășițele avionului comisiei pentru investigații”, a declarat Gyanendra Bhul, tot astăzi.
Purtătorul de cuvânt al Saurya Airlines, Mukesh Khanal, a declarat pentru AFP că zborul transporta o echipă tehnică la Pokhara pentru a efectua o revizuire extinsă a întreținerii avionului pe aeroportul din această localitate.
Oficialul companiei a mai declarat că zborul transporta doi membri ai echipajului și alte 17 persoane, printre care și copilul unui angajat al companiei aeriene.
Industria aeriană a Nepalului a cunoscut un boom în ultimii ani, transportând bunuri și persoane între zone greu accesibile, precum și excursioniști și alpiniști străini. Dar a fost afectată de un nivel scăzut de siguranță din cauza formării și întreținerii insuficiente, probleme agravate de geografia înșelătoare a Nepalului muntos.
Uniunea Europeană a interzis accesul tuturor transportatorilor nepalezi în spațiul său aerian din cauza problemelor de siguranță.