Un accident aviatic a avut loc în această dimineață în Rusia, acolo unde un avion militar de marfă s-a prăbușitși și a luat foc, cu puțin timp înainte să aterizeze. În urma impactului devastator, trei persoane și-au pierdut viața, iar restul pasagerilor au fost transportați la spital cu răni grave.
Potrivit primelor informații transmise de agenția de presă Interfax, în accidentul aviatic a fost implicat un avion militar de marfă Ilyushin Il-76, care s-a prăbușit în timp ce ateriza în apropierea orașului Reazan, situat în vestul Rusiei. Dintre cele nouă persoane aflate la bord, trei și-au pierdut viața, iar șase au primit îngrijiri medicale rapide.
La scurt timp, vestea tristă a fost confirmată și de Ministerul rus al Apărării, care a transmis că avionul a suferit o defecțiune a motorului în timpul unui zbor de antrenament. Instituția nu menționat nicio informație despre decesele survenite în rândul echipajului.
În cursul zilei de joi, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a solicitat să consolideze capacităţile comune de apărare ale Rusiei şi Belarusului, inclusiv un sistem regional unificat de apărare aeriană, potrivit CNN.
”Circumstanţele impun necesitatea de a lua măsuri comune urgente pentru a consolida capacitatea de apărare a statului Uniunii, a creşte gradul de pregătire pentru luptă a grupării regionale de trupe şi a sistemului regional unificat de apărare aeriană”, a transmis oficialul, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Apărării din Belarus, Viktor Khrenin, desfășurată la Moscova.
Timpul pare că trece în defavoarea Ucrainei, astfel că, veștile de pe frontul de luptă nu sunt tocmai bune. În ultimele ore, oamenii lui Vladimir Putin au avansat tot mai mult în regiunea Donețk, astfel că, în câteva zile, rușii ar putea să o cucerească ăn totalitate.
Informația momentului vine din partea lui Oleksi Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a transmis că Rusia controlează deja întregul oraș Severodonețk, cu excepția uzinei chimice Azot. Oficialul a confirmat că bătălia pentru cele două orașe gemene, Severodonețk și Lîsîceansk, se îndreaptă către „un punct culminant înfricoșător”.
Informația a fost confirmată și de guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko, care a transmis un semnal disperat privind lipsa speranței ca armata ucraineană să mai poată recâștiga regiunea.
„Nu există niciun loc, niciun oraș sigur în regiunea Donețk. Este extrem de periculos pentru locuitori să rămână în orice loc din regiune”, menționând că luptele se intensifică, a declarat acesta, potrivit The Guardian.