Majoritatea proprietarilor de apartemente sunt inclusși în așanumitele Asociații de Proprietari, conduse în urma unor alegeri, de un președinte, administrator și având și un contabil desemnat. Dar, deși există legislație de ceva vreme, mulți proprietari nu știu ce nu este obligată asociația de proprietari să facă, chiar dacă locatarii cer acest lucru.
Dacă până la jumătatea anului 2018, legislația care stabilea cum pot activa Asociațiile de Proprietari era cât de cât neclară, odată cu promulgarea legii 196/2018, lucrurile au luat o formă cât se poate de clară și concretă.
Conform legii, majoritatea complexurilor de apartamente erau obligate să se organizeze în această formă juridică, denumită Asociații de Proprietari, cu obligațiile și drepturile prevăzute de noul cadru legal.
Un aspect mai puțin cunoscut este cel al emiterii de facturi la plata întreținerii de către proprietarii de locuințe, iar legea, deși aduce anumite amendamente, nu prevede în dreptul acestor forme juridice eliberarea unor facturi, chiar dacă locatarii cer acest lucru.
După cum bine se șgtie, o dată pe lună, în fiecare lună, proprietarii de apartamente, și nu chiriașii, au datoria și obligația de a-și onora datoriile către Asociații, asta reprezentând, de fapt, plata întreținerii, cu toate cheltuielile aferente.
Dar, deși au formă juridică, stabilită prin Legea 196/2018, aceste entități nu au obligația de emite lunar factură pentru aceste plăți. De altfel acesta este unul din acele aspecte necunoscute de proprietari, și, în concluzie, nu știu ce nu este obligată asociația de proprietari să facă, chiar dacă locatarii cer acest lucru.
Deși legea spune clar că nu este vorba de niciun fel de obligfați, au fost cazuri în care proprietarii nemulțumiți au acuzat conducerea unor astfel de asociații de încălcarea anumitor reguli care, culmea, nu există.
Cu toate astea, deși ANAF face precizările referitoare la acest aspect, spunând că aceste entități juridice nu au această obligație, fac și anumite amendamente. Odată cu implementarea platformei e-Factura, mai exact facturile în format digital și emise prin SPV, dacă una din aceste asociații iau decizia de a emite facturi, vor fi obligate să o facă prin intermediul platformei, altfel existând riscul unor amenzi de până la 10.000 de lei.
Din iune 2024, conform ANAF, toți agenții economici care emit facturi, sunt obligați să facă asta dor prin SPV, e-Factura, facturile fizice nemai având valabile.