Controversă în spatele reflectoarelor. Un membru din echipa lui Cătălin Măruță accede spre Antenă, din informațiile CanCan. Cine este vedeta care i-a înfuriat pe șefii de la PRO TV?
Potrivit sursei menționate, Iulia Albu, gazda rubricii ”Marțea neagră” din emisiunea ”La Măruță”, este în pericol să fie scoasă de pe post. Vedeta și-ar fi exprimat dorința de a fi cooptată în ”Masked Singer România”, noul show pe care îl pregătesc cei de la PRO TV. Stilista ar fi participat la vreo cinci castinguri pentru noua producție, dar fără succes, dat fiind că producătorii ar fi preferat-o pe Ana Morodan.
După ce a fost refuzată, creatoarea de modă a încercat să se întoarcă la Kanal D. Tot fără succes și aici, vedeta lovindu-se de un refuz categoric. Ulterior, și-a jucat cartea altfel, negociind cu principalul rival al PRO TV-ului, Antena 1. Șefii de la PRO TV ar fi aflat de negocierile pe care designerul le-a purtat cu Antena 1, astfel că Iulia ar putea fi la un pas de concediere.
De-a lungul vremii, fostul jurat de la ”Bravo, ai stil” a încercat și alt domeniu. În timp ce se prezenta pe micul ecran, în spatele lui se transforma în influencer. Cât despre veniturile sale, trebuie menționat că Iulia Albu nu își asociază numele cu orice brand, fapt care o face ”scumpă”. De exemplu, în negocierile pentru o campanie, onorariul Iuliei Albu ar începe de la 5.000 de euro pe postare.
”Masked Singer România” este o competiție muzicală, prezentată de cântărețul Jorge, în care intră 12 vedete care se vor transforma în 12 personaje. Ana Morodan, Codin Maticiuc, INNA și Horia Brenciu sunt cei patru detectivi care vor încerca să descopere secretele concursului ce își va face apariția pe sticlă în această primăvară.