După declinul său, și pierderea milioanelor de euro în afaceri falimentare, Irinel Columbeanu avea să piardă și celebra vilă de la Izvorani, care astăzi a ajuns în paragină, după ce avea să ardă timp de 9 ore. Deși oficial se știe că o bancă ar deține proprietatea, conform lui Sorin Mărcuș, s-a aflat cine deține acum vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani, explicând și cum a fost păcălit fostul milionar.
După ani în care aici se țineau petreceri opulente, unele chiar deochiate, azi a rămas doar amintirea acelor vremuri, cel puțin pentru Irinel Columbeanu. Din păcate, odată cu pierderea averii, parte din ea în afaceri falimentare, avea să piardă și această casă.
Motivul principal era creditul făcut la bancă și neonorat, astfel că executorul bancar prelua actele proprietății în contul datoriei. Deși a mai locuit o perioadă aici, chiar dacă se schimbase proprietarul, și vândută în urma unei licitații de 750.000 de euro, vila de la Izvorani avea să fie victima unui incendiu, iar timp de 9 ore a ars tot ceea ce se regăsea în imobil.
Până la momentul incendiului, așa cum reiese din cartea sa biografică, după divorțul de Monica Gabor, Irinel Columbeanu avea să petreacă o bună perioadă de timp alături de o altă domnișoară, Oana, cu care se va muta într-un apartament din Piața Victoriei:
„Petreceau din ce în ce mai multe nopți în București, în apartamentul de pe Calea Victoriei.
În decembrie se și certară, adică ea cu el, vru să plece de tot la mama ei, la Brașov, dar el nu o lăsă și îi propuse, în schimb, să se mute amândoi la apartament, după Revelion.”, reiese din cartea publicată.
Un prieten apropiat al fostului milionar, Sorin Mărcuș, a fost invitat la Antena Stars, unde a vorbit despre prietenul său în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”. Printre multele dezvăluiri făcute de acesta, a venit și cea legată de cine deține acum vila lui Irinel Columbeanu de la Izvorani:
”Când am fost plecat cu el la munte, în zilele acelea, cel puțin așa am înțeles, a luat foc după ce cineva l-a făcut să-i cumpere casa în niște condiții ciudate, i-a permis să mai stea un timp.
Cineva care i-a promis că poate să recrediteze, că poate să lungească treaba, poate să îl salveze, el fiind foarte naiv și în momentele de criză nu mai gândești ca lumea, modele în viață nu prea a vrut el să își ia că era orgolios.
El putea să facă altfel lucrurile”, a declarat Sorin Mărcuș, la Xtra Night Show.
Deși nu a dat niciun nume, cu subiect și predicat, se pare că ar fi vorba de o avocată care ar fi astăzi proprietara Vilei din Izvorani, a mai spus același Sorin Mărcuș.