04 iun. 2024 | 16:00

Fosta iubită a lui Radu Mazăre, prima reacție după ce a aflat că acesta va deveni tată pentru a doua oară: „Eu sunt produsul lui” EXCLUSIV

Monden
Fosta iubită a lui Radu Mazăre, prima reacție după ce a aflat că acesta va deveni tată pentru a doua oară:

Rose Adhiambo este cunoscută în lumea mondenă drept model și fostă iubită a lui Radu Mazăre, pe vremea când acesta era primar al Constanței și organiza acele parade megalomanice pe bulevardul principal din Mamaia. Așadar, bruneta nu este deloc străină de lumea showbiz-ului, ea bifând în trecut numeroase apariții la brațul lui Radu Mazăre. Acum, Rose are două fetițe minunate și un partener de viață pe care îl iubește enorm. Bruneta ne-a dezvăluit cum a reacționat când a aflat că Radu Mazăre va deveni tată pentru a doua oară.

Rose Adhiambo, despre rolul de mamă. Bruneta a ajuns cu copilul la psiholog

Rose a avut parte de un trecut tumultos. Când a rămas însărcinată cu primul copil, partenerul de viață a părăsit-o. Așadar, a fost nevoită să își crească singură fiica. În cele din urmă, bruneta și-a găsit sufletul pereche, alături de care a format o familie și a dat naștere celui de-al doilea copil. Prin urmare, Cansu, fetița cea mare nu s-a mai simțit în centrul atenției după venirea pe lume a surioarei sale, iar Rose a fost nevoită să își ducă fiica în vârstă de 6 ani la psiholog. Aceasta ne-a oferit declarații în exclusivitate despre acest subiect:

„Cansu este acum mult mai bine. După ce am adus-o înapoi în România, am înscris-o la grădiniță, apoi a venit pe lume surioara sa și a simțit că nu îi mai dau atât de multă atenție. Îmi reproșează că pe ea am născut-o degeaba, că îi dau atenție doar bebelușei și am dus-o la psiholog.

Psihologul mi-a spus că eu sunt de vină și trebuie să îi acord mai multă atenție ei sau să o implic în creșterea celei mici. Eu o lăsam singură pentru că are 6 ani și trebuia să înțeleagă anumite chestii. Ea se comportă foarte bine la grădiniță și educatoarea o laudă.

La grădiniță nu este așa, ci doar acasă. Este foarte greu… Ea este copil, joacă și rolul unui bebeluș. Vrea suzetă, vrea lapte, deci trece printr-o perioadă de neatenție. Doamna educatoare m-a ajutat foarte mult, își face foarte mult timp pentru Cansu și îi dă foarte multă atenție.

Când vine acasă, Cansu îmi povestește cât de frumos se comportă cei de acolo cu ea. Grădinița 53 m-a ajutat foarte tare pe parcursul acesta. Relația mea cu partenerul este super, mă ajută cu copilul, suntem foarte bine. Cansu preferă să stea mai mult cu el, chiar dacă nu este tatăl ei, pentru că el se comportă foarte frumos cu ea.”, ne-a declarat Rose, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Cum a reacționat fosta iubită a lui Radu Mazăre când a aflat că acesta va deveni tată pentru a doua oară?

Proaspăt ieșit din închisoare, pe data de 27 mai 2024, Radu Mazăre a anunțat că va deveni tată. Roxana Mihalache este însărcinată și îl va face pe fostul edil din Constanța tată pentru a doua oară. Fosta iubită a lui Radu Mazăre, Rose Adhiambo ne-a dezvăluit cum a reacționat când a aflat vestea, dar și în ce relație a rămas cu acesta:

Citește și: Numele rar ales de Radu Mazăre și Roxana pentru băiețelul lor. Ce semnificație specială are – Playtech Știri

„Am văzut că și Radu va deveni tată pentru a doua oară. Sunt super fericită pentru el. Am văzut că l-au eliberat, m-am bucurat foarte tare pentru el. Nu au rămas resentimente. A trecut mult tip de atunci. Eu sunt produsul acestui om.

Am fost încă de la început lângă el, de când aveam 20 de ani. Dacă nu era el, eu nu eram cine sunt astăzi. Nu am mai vorbit cu el de mult timp. El stă cu familia lui, este căsătorit și mă bucur mult pentru el. Am numai cuvinte de laudă pentru el! Doar că Răducu am mai ținut legătura.”, ne-a mărturisit Rose, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Citește și: Cine este Roxana Mihalache, soția lui Radu Mazăre. Tânăra este însărcinată cu copilul fostului edil – Playtech Știri

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Călin Georgescu, un produs TikTok, provoacă o undă de șoc în primul tur de scrutin. Ce se știe despre independentul de pe locul 3
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro