A existat, până astăzi, în stadiul de proiect, legea privind vaccinarea obligatorie. Din 2017 s-a tot încercat aprobarea lui, dar a fost scos de la sertar şi dezbătut, luni, în procedură de urgenţă la Comisia de Sănătate.
Proiectul a fost adoptat în unanimitate de Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţilor. Dacă va deveni lege, părinţii care îşi vaccinează copiii pot primi chiar şi amenzi.
„Sancţiunile în principiu au rămas aceleaşi, de la avertisment în primă fază, ulterior cu amenzi de la 500 de lei, 1.000 de lei, cea mai mare amendă din câte ştiu este până la 10.000 de lei. Există şi situaţii speciale în care părinţii nu vor primi amendă în cazul în care nu îşi vor vaccina copii. Trebuie să vină însă cu dovezi. „Părinţii care nu vor să îşi vaccineze copii trebuie să aibă un motiv şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară ei au posibilitatea să refuze vaccinarea”, a declarat Corneliu Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților.
Proiectul de lege introduce și vaccinarea obligatorie a adulților în anumite situații. Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților spune că este vorba de angajaţii din anumite instituţii a căror activitate pot avea impact în sănătate publică. Deputaţii au mai introdus un amendamnet in care dacă un copil are reacţie adversă la vaccin, costurile spitaliceşti fi suportate de Ministerul Sănătaţii. De asemenea producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie sa treacă acum de votul Camerei Deputaţilor iar mai apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis. Părerile sunt împărţite. Mai mulţi părinţi au protestat azi în faţa parlamentului. Spun că nu vor să fie obligaţi să îşi vaccineze copiii.
Dintre toate statele europene, România este țara cu ce mai mică rată de vaccinare, din cauza neglijenței populației, dar și a disfuncționalităților din sistemul sanitar, reiese dintr-o postare publicată, luni, pe contul de Facebook al PSD. Social-democrații susțin vaccinarea obligatorie a copiilor. Principalele cauze ale acestei rate scăzute sunt neprezentarea la vaccinare și disfuncționalitățile în furnizarea vaccinului. Reprezentanții social-democraților sunt de părere că răspândirea extrem de rapidă a coronavirusului „ne arată cât de vulnerabili suntem în fața unei epidemii”. În acest context, PSD face un apel către toate forțele politice, să susțină proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor.
„Poliomielita, rujeola, rubeola, tusea convulsivă, oreionul sau hepatita B sunt câteva dintre bolile infecțioase care pot declanșa oricând epidemii, dacă vaccinarea este oprită sau coboară sub nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. PSD susține fără rezerve #vaccinarea obligatorie a copiilor pentru a-i proteja în fața #riscurilor epidemice. 79% din populație susține același lucru! Facem apel către toate forțele politice parlamentare să #susțină proiectul PSD privind vaccinarea!”, se mai menționează în postare.”, au scris aceștia pe Facebook.
Zeci de oameni protestează, luni, în fața Parlamentului României, în contextul în care în Comisia de Sănătate se dezbate legea care ar putea introduce vaccinarea obligatorie. Oamenii spun că fiecare are dreptul să decidă dacă acceptă sau nu vaccinul, iar un act medical nu poate fi impus. Legea care introduce vaccinarea obligatorie a fost discutată luni, în Comisia de Sănătate de la Camera Deputaţilor. În contextul actualei epidemii de coronavirus, acest proiect legislativ ar putea fi adoptat în procedură de urgenţă. În acest context, zeci de oameni protestează în faţa Parlamentului. Dacă legea dezbătută luni în Parlament va fi adoptată, un număr de opt vaccinuri ar urma să devină obligatorii în cazul copiilor din România.
„Eu nu mă voi vaccina, nici copilul nu vreau să mi-l vaccinez. Nu vreau să trebuiască să îmi iau copilul şi să fug cine ştie pe unde doar să nu îl supun la risc (…) Sunt foarte multe reacţii adverse, mi-am asumat o dată un vaccin, am avut reacţii adverse şi nu mai vreau”, spune o femeie care protestează în fața Parlamentului.
Proiectul este deja foarte discutat şi a generat foarte multe controverse. Principala critică la adresa acestuia este faptul că un număr de opt vaccinuri ar urma să devină obligatorii în cazul copiilor din România. În cazul în care părinţii care nu acceptă vaccinarea propriilor copii, cei mici ar urma să nu mai fie primiţi în colectivitate, creşă, grădiniţă, şcoală, iar părinţii copiilor nevaccinaţi ar putea primi amendă. Legea care a trecut de senat în 2017 prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor ce pot merge de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.