Așa cum redacția Playtech a mai scris, România este și poate fi un punct de reper turistic și de relocare extrem de profitabil. Trebuie doar să știm cum să facem asta, la fel de bine ca turcii, ungurii, etc. Acum avem și câteva atuuri, dacă ar fi să vedem care sunt cele mai ieftine orașe din România în 2024, și unde merită să te muți cu toată familia sau să te retragi la pensie.
După cum bine știm, din punct de vedere turistic, Europa este una dintre cele mai populare destinații pentru călătorii, și asta în ciuda prețurilor în creștere pentru tarifele interne.
Majoritatea ofertelor din Europa pot fi un chilipir relativ. Într-o măsură asemănătoare, când vorbim de orașele europene în care cineva s-ar ptuea muta cu familia, să locuiască, să muncească, etc, vom constata că și aici lucrurile au tendința de a se echilibra oarecum.
În acest context, nu de mult vorbeam despre orașele din Europa cu cele mai mici chirii, sau despre cel mai scump oraș, și tot în același context vă prezentam care sunt cele mai nesigure orașe europene.
Dar, întrebarea care se pune este sa nu Europa mai ieftină?, iar răspunsul din păcate, cel puțin pentru anumite orașe, pare că nu. Cu toate astea există orașe europene ieftine, dar de cealaltă pate există și orașe extrem de scumpe, precum sunt cele din Elveția, Țările de Jos (Olanda), Franșța și Anglia.
Dar, cu toate astea, toate au un numitor comun, și anume dorința individului de a avea condiții de trai bune, la prețuri cât de cât mici, iar România anului 2024 se pare că are cele mai ieftine orașe.
Într-un recent top făcut de platformele europene de recrutare, România apare cu cel puțin 3 orașe importante, introduse la această categorie. Concret, vorbim despre Craiova, Sibiu și Oradea, în ordinea lor de pe hartă.
În baza unor factori statistici, cele trei orașe românești apar ca fiind unele dintre cele mai ieftine orașe din România în 2024, extrem de accesibile.
Acest aspect a fost stabilit în raport cu nivelul de trai calculat, al prețului de achiziție a unei locuințe, iar datele arată că aici prețurile variază între 161.000 și 170.000 de dolari. Inclusiv Brașovul pare a fi unul din cele mai ieftine orașe din România în 2024.
În toate aceste orașe din România există un element comun, din punctul de vedere al străinilor care își doresc să vină în România, și anume costul zilnic de trai mult mai scăzut decât în alte orașe de asemenea importanță din Europa, și chiar de dincolo de ocean.
Cele mai recente analize, fie făcute de fonduri de investiții ca Fintech, sau de publicații de specialitate, precum Business Insider, arată o scădere importantă a prețurilor în aceste orașe, concluzia acestora fiind că România, și în special aceste orașe, sunt locuri unde merită să te muți cu toată familia sau să te retragi la pensie.