27 apr. 2024 | 08:20

Ce a făcut Ion Iliescu de faţă cu procurorii, în cazul Mineriadei din 1990. Dezvăluirea făcută despre fostul preşedinte al României

Politică
Ce a făcut Ion Iliescu de faţă cu procurorii, în cazul Mineriadei din 1990. Dezvăluirea făcută despre fostul preşedinte al României
„Mingea este în curtea organelor judiciare.”

Sunt 34 de ani de la evenimentele reprobabile din Piața Universității, când Miron Cozma și ortacii săi intrau cu bâtele peste studenții care protestau aici împotriva noului regim condus de Ion Iliescu. De fapt, acesta era cel care solicita prezența minerilor, și tot el, conform dosarului, era cel care provoca violențele. În cursul zilei de 25 aprilie Parchetul General și-a trimis procurorii la casa acestuia, și s-a aflat și ce a făcut Ion Iliescu de faţă cu procurorii, în cazul Mineriadei din 1990, iar avocatul a făcut și o dezvăluire despre fostul preşedinte al României.

Ion Iliescu, de la salvator, la artizanul unor violențe fără precedent

Decembrie 1989 va rămâne în istoria modernă ca una din cele mai însângerate luni pentru România, prin evenimentele derulate la Timișoara, Sibiu, București, încă din 18 decembrie și culminând cu data de 25, când Nicolae și Elena Ceaușescu aveau să fie puși în fața plutonului de execuție.

Începând cu 22 decembrie, de la prima sa apariție în TVR și apoi în balconul fostului CC al PCR, Ion Iliescu părea salvatorul românilor, alături de Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, gen. Nicolae Militaru, și alții, înființând prima formațiune politică liberă, FSN.

Ce a facut Ion Iliescu de fata cu procurorii, in cazul Mineriadei din 1990. Dezvaluirea facuta despre fostul presedinte al Romaniei

A venit 1990, iar Ion Iliescu, pe val și cu foarte multă susținere civică, avea să devină primul președinte ales democratic, dar în vara aceluiași an lumea începe să se deștepte și să înțeleagă că, de fapt, asistau la o schimbare de personal, și în niciun caz de regim, astfel apar protestele pașnice din Piața Universității, mare parte fiind studenți, în frunte cu Marian Munteanu, despre care se spunea că ar fi fost un mare simpatizant al liderului legionar, Corneliu Zelea Codreanu.

Sub presiunea străzii, și simțind că ar putea pierde frâiele, astăzi știm ce a făcut, de fapt, Ion Iliescu la Mineriada din 1990. Avea să declare că în Piața Universității „Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar!”, ulterior apelând la minerii din Valea Jiului, în frunte cu Miron Cozma, pentru a înăbuși protestele.

Ion Iliescu aeva să le trimită și un mesaj ortacilor, ”Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să vrem să o reocupați dvs!”. Bilanțul acelui moment, peste 1.200 de oameni răniți, și cel puțin 4 persoane decedate, oficial.

Dosarul Mineriada și munca în zadar a procurorilor

La o perioadă considerabilă de la aceste evenimente, și trei mandate de președinte ale lui Ion Iliescu, Parchetul Militar instrumenta primul dosar al Mineriadei din 1990, în tot acest timp adunând dovezi, făcând audieri.

În cele din urmă aveau să pună sub acuzare și persoanele implicate direct, deși unul dintre aceștia, Petre Roman, declara că la momentul 1990 acțiunile împotriva manifestanților aveau suportul legal prin semnătura procurorului de atunci, Gheorghe Robu:

„Există deja cererea imperativă a procurorului general al Republicii, domnul Gheorghe Robu, cu privire la restabilirea normalităţii în zona de trafic a Pieţei Universităţii. Adică orice intervenţie trebuia să aibă o bază legală şi aceasta era baza legală a intervenţiei.”

Ce a facut Ion Iliescu de fata cu procurorii, in cazul Mineriadei din 1990. Dezvaluirea facuta despre fostul presedinte al Romaniei

Prima tentativă de a duce dosarul în instanța militară va eșua, datorită unor vicii de procedură, ulterior dosarul fiind trimis către Parchetul Civil, care va face aceleași demersuri de strângere de dovezi, mărturi, etc, dar odată ajuns în instanță va fi refuzat, motivul fiind lipsa concludentă a unor dovezi, iar cele existente erau declarate nule.

După 34 de ani, ce a făcut Ion Iliescu de faţă cu procurorii

Pe 16 aprilie 2024, Klaus Iohannis semna solicitarea Procurorului General al României de a-i pune sub acuzare pe cei doi lideri ai FSN de la acea vreme, plus alte 13 persoane, conform comunicatului emis în cursul zilei de joi. Tot pe 25 aprilie a.c., au avut loc și primele audieri ale celor implicați, Petre Roman fiind printre primii.

În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, ca urmare a vârstei sale, de 94 de ani, și a problemelor de sănătate, procurorii au căzut de acord să fie audiat la domiciliu în dosarul Mineriada, la vila sa din Primăverii.

Astfel că  tot ieri, procurorii au ajuns la casa lui Ion Iliescu, iar despre audieri a vorbit avocatul acestuia, Adrian Georgescu, precizând că  ”A luat la cunoștință, urmând să ne pregătim apărarea. A semnat procesele verbale”.

Ce a facut Ion Iliescu de fata cu procurorii, in cazul Mineriadei din 1990. Dezvaluirea facuta despre fostul presedinte al Romaniei

Tot de la avocatul fostului președinte s-a aflat și ce a făcut Ion Iliescu de faţă cu procurorii, în cazul Mineriadei din 1990, acesta semnând, de fapt, actele prin care a luat la cunoștință acuzațiile de crimă împotriva umanității.

Tot Adrian Georgescu avea să declare în fața camerelor de luat vederi că ”Ion Iliescu are totuși 94 de ani. Se poate finaliza ancheta cât încă Iliescu este în viață? Aici, mingea este în curtea organelor judiciare. Eu sunt deja de 10 ani în dosarul ăsta și, iacătă, domnul Iliescu este în regulă”.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Zodiile care vor avea sărbători de neuitat. Își pot reîntâlni marea iubire în orașul natal
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro