16 apr. 2024 | 13:31

Mănânci des fructe de mare? Pericolul la care te expui, ce spun specialiștii

Sănătate
Mănânci des fructe de mare? Pericolul la care te expui, ce spun specialiștii

Când vine vorba de ceea ce mâncăm, de multe ori facem excese, și după cum se știe, excesele nu sunt bune. Dar, deși îți place să mănânci des fructe de mare, te-ai întrebat care este pericolul la care te expui? Dacă nu știai asta, o serie de experți au decis să scoată în evidență acest aspect, și nu este unul bun.

Dacă mănânci des fructe de mare, te expui unor pericole

Un studiu privind „substanțele chimice veșnice” a descoperit că nivelurile acestora în fructele de mare ar putea fi subestimate. Termenul de „substanțele chimice veșnice” este reprezentat, de fapt, de substanțele per-fluoroalchilice și polifluoroalchilice, deoarece le ia mult timp să se descompună și nu sunt bune pentru noi, potrivit mai multor surse.

Conform studiului, dacă mănânci des fructe de mare, te expui unor pericole, iar homarul și creveții, de fapt s-au dovedit a fi cei mai vinovați, ceea ce, potrivit autorilor, s-ar putea datora faptului că aceștia se hrănesc pe fundul apei.

Pericolul la care te expui mâncând aceste alimente

Studiul privind peștii și crustaceele a analizat speciile comune cumpărate în piețele de pește proaspăt din New Hampshire, un stat american de coastă unde consumul de fructe de mare este larg răspândit, iar concluzia studiului este că:

„Cei care consumă fructe de mare în cantități mari pot fi expuși la concentrații de PFAS care pot reprezenta un risc pentru sănătate”.

Autorii studiului au cerut politici publice mai bune în ceea ce privește substanțele chimice și orientări mai bune privind cantitatea de fructe de mare pe care oamenii ar trebui să o consume.

Acest studiu vine la numai o săptămână după ce un studiu separat a descoperit că substanțele chimice se regăsesc, de asemenea, în fructele, legumele și condimentele obișnuite din Marea Britanie.

Ce spun experții despre aceste substanțe chimice

Substanțele chimice veșnice” (PFAS ) sunt substanțe chimice artificiale, și sunt legate de cancer, probleme de reproducere și probleme hormonale, printre altele, mai spun autorii studiului. Li s-a dat această poreclă deoarece sunt extrem de persistente, fiind găsite în apa de ploaie, în sol, în alimente și în propriul nostru corp.

Cercetătorii au măsurat nivelurile a 26 de varietăți de substanțe chimice, numite PFAS, în eșantioane din cele mai consumate fructe de mare, precum cod, eglefin, homar, somon, scoici, creveți și ton.

Studiul publicat în revista Exposure and Health precizează că în creveții de coș și homar, „PFAS au fost detectați la concentrații medii care variază de la sub limita de detecție până la 1,74 și, respectiv, 3,30 ng/g”. Concentrațiile din pește și fructe de mare, în afară de creveți și homar, au fost măsurate în general sub un nanogram pe gram.

Recomandarea experților a fost că nu este să nu mănânci des fructe de mare, având în vedere că sunt o sursă excelentă de proteine slabe și acizi grași omega, dar este, de asemenea, „o sursă potențial subestimată de expunere la PFAS la om”, conform autorilor. În concluzia finală a studiului se mai precizează că ”Înțelegerea acestui compromis risc-beneficiu pentru consumul de fructe de mare este importantă pentru persoanele care iau decizii cu privire la dietă, în special pentru populațiile vulnerabile, cum ar fi persoanele însărcinate și copiii.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Regula pentru chiriașii și proprietarii de la bloc. Ce ești obligat să faci iarna când nu ești în apartament
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro