La doar câteva zile după seismul devastator din Taiwan, alte două cutremure, de 5.9 și de 6.6 grade, s-au produs vineri după-amiază. În ce regiuni s-au resimțit.
La doar două zile de la cutremurul devastator din Taiwan, ce a transformat zeci de clădiri în munți de moloz, alte două seisme de magnitudine semnificativă s-au produs la distanță de o oră unul de altul.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost înregistrat la 14:03 – ora locală a României. A avut o intensitate de 6,6, cu epicentrul în regiunea Maug Islands.
„În ziua de 05 Aprilie 2024 la ora 14:03:20 (ora locală a României) s-a produs în MAUG ISLANDS REGION, NORTHERN MARIANA ISLANDS un cutremur puternic cu magnitudinea mb 6.6, la adâncimea de 250.0 km”, se precizează pe site-ul INCDFP.
O oră mai târziu, la 15:45 (ora locală a României), s-a produs un cutremur de 5,9 grade, având epicentrul în Myanmar.
„În ziua de 05 Aprilie 2024, la ora 15:45:31 (ora locală a României), s-a produs în MYANMAR un cutremur semnificativ cu magnitudinea mb 5.9, la adâncimea de 15.0 km.”
Te-ar putea interesa și: Gheorghe Mărmureanu, despre un nou seism puternic în România. Când ar avea loc şi ce nu trebuie să faci în cazul unui astfel de cutremur: „Panica vă pune viața în pericol!” EXCLUSIV
Vineri, 5 aprilie 2024, locuitorii din New York au trăit momente de panică. În jurul orei locale 10:20 dimineața (17:20 – ora României) s-a produs un cutremur de 4,6 grade, cel mai mare înregistrat în regiune în ultimele patru decenii.
Epicentrul a fost în apropiere de Whitehouse Station, New Jersey, la 65 de kilometri vest de New York City, potrivit U.S. Geological Survey. Seismul a fost resimțit și în statele învecinate, în Philadelphia și până în Baltimore.
„Echipa mea evaluează impactul și orice daune care ar fi putut apărea și vom informa publicul pe parcursul zilei”, a transmis, pe platforma X, guvernatorul New York, Kathy Hochul.
Te-ar putea interesa și: Cum a reuşit Taiwanul să treacă cu pagube relativ mici după cumplitul cutremur. Explicaţiile specialiştilor, ce au făcut autorităţile
Între timp, în Taiwan, echipele de salvatori încă mai caută sub dărâmături 18 persoane, dispărute în urma cutremurului de miercuri dimineață. Seismul cu magnitudinea de 7,2 a provocat moartea a zece oameni și a lăsat sute de oameni izolaţi într-un parc naţional după ce bolovani s-au rostogolit de pe munţi, blocând drumurile de acces.