Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea este pus încă sub semnul întrebării. Zvonurile curg, declarațiile celor doi la fel. Totul este ambiguu, iar cei care par să vină cu certitudini sunt apropiații lor. Surse din anturajul lor au povestit ce s-a întâmplat în vacanța din Mauritius, din urmă cu o lună, dar au clarificat și de ce cântăreața nu se va separa de soțul ei.
Imediat după concertele de Revelion, Andreea a plecat, împreună cu familia ei, într-o vacanță în Mauritius. La scurt timp de la întoarcere, au apărut zvonuri legate de un posibil divorț, spre surprinderea oamenilor care îi îndrăgesc pe cei doi, căci semne că soarele ar fi dispărut de pe strada lor nu au fost. Totul…o aparență. Potrivit unor surse apropiate cuplului, citate de WOWbiz.ro, ruptura dintre cei doi s-a produs în vacanță. Se pare că George ar fi vrut să stea câteva zile departe de tot și toate numai cu Andreea, nu și cu fetițele lor. Încet, au apărut discuțiile, iar acesta a început să fie prezent doar fizic în familia sa.
„Poate mulți sunt surprinși, dar din câte se pare, Andreea Bălan nu se mai înțelege cu George Burcea din vacanță, atunci când s-a produs o ruptură între ei. Știu că au placat în Mauritius alături de copiii și, se pare, că acest lucru nu i-a căzut tocmai bine lui, fiindcă și-ar fi dorit să fie doar cu Andreea, să aibă câteva zile numai ale lor. Mai mult, acolo, încet, încet, au început discuțiile și George a început să se comporte extrem de rece, era prezent, dar doar fizic, nimic mai mult. La întoarcere, situația s-a înrăutățit”, a spus un apropiat al cuplului, pentru sursa menționată anterior.
Pe de altă parte, deși informațiile despre un posibil divorț înfloresc, în ciuda neînțelegerilor existente și invocate de apropiați, Andreea dorește să își salveze căsnicia.
„Andreea Bălan nu vrea, acum, sub nicio formă, să se despartă de George Burcea. Ea nu s-a căsătorit pentru a divorța. I-a explicat și lui acest lucru, ea vrea să aibă o familie. Sunt și doi copii la mijloc, totuși, iar Andreea trage cât poate pentru ca George să rămână în familie”, au mărturisit alți apropiați ai vedetelor.