Alegeri prezidențiale Rusia 2024. Rușii se îndreaptă către urne pentru alegerile prezidențiale din țara lor – cu un singur rezultat așteptat. Cu Alexei Navalnîi decedat în circumstanțe neexplicate și cu interdicția liderului de opoziție, Boris Nadejdin, de a candida, nimic nu mai reprezintă un obstacol serios în următorul mandat de șase ani al lui Vladimir Putin la cârma Rusiei. Chiar și așa, alegerile vor fi urmărite cu atenție de cei care caută să înțeleagă intrigile politice din Rusia.
Alegerile prezidențiale în Rusia și în regiunile anexate din Ucraina se vor întinde pe parcursul a trei zile, între 15 și 17 martie, deși unele regiuni votează în avans.
Rusia este o țară imensă, cu 11 fusuri orare și zone întinse, slab populate și îndepărtate. Este atât de mare încât comisia electorală folosește elicoptere pentru a ajunge în zonele îndepărtate din Siberia pentru a organiza secții de votare temporare.
Un rezultat preliminar ar trebui să fie disponibil în orele imediate de după închiderea urnelor, iar rezultatele oficiale vor fi aflate câteva zile mai târziu.
Este pentru prima dată când votul pe mai multe zile este folosit în alegeri prezidențiale ruse, precum și prima dată în care alegătorii pot să-și exprime votul online.
Grupurile de opoziție în 2021 au spus că voturile digitale în alegerile parlamentare din țară au arătat semne de manipulare.
Marea majoritate a mijloacelor de comunicare independente din Rusia au fost interzise și oricine este găsit vinovat de răspândirea a ceea ce guvernul consideră a fi „informații false intenționate” despre invazia țării din Ucraina poate face închisoare până la 15 ani.
Alegerile prezidențiale din Rusia au urmat un model familiar în ultimii aproximativ 20 de ani.
În votul prezidențial din 2018, Pavel Grudinin de la Partidul Comunist a obținut locul doi cu 11,8% din voturi, în timp ce domnul Putin a obținut 76,7% din voturi.
La acea vreme, au existat acuzații de vot forțat și încălcări ale alegerilor, deoarece imaginile difuzate de un grup de opoziție al guvernului păreau să arate urne electorale umplute.
Citește și: Putin amenință încă o țară din Europa: ‘Vom plasa trupe și arme la graniță’
Putin a câștigat anterior alegerile din 2012 (64,35% din voturi), 2004 (71,91%) și 2000 (53,44%).
Interzis să candideze pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, Putin a fost numit prim-ministru de către Dmitri Medvedev.
Comisia Electorală a Rusiei a declarat că oficialii săi au folosit „elicoptere, vehicule de teren și alte vehicule off-road” pentru a ajunge în zonele îndepărtate din Siberia pentru a organiza secții de votare temporare pentru câțiva alegători.
Rușii vor avea de ales în alegerile prezidențiale din 2024 între Vladimir Putin și alți trei contracandidați. Site-ul de investigații Meduza a scris că echipa lui Putin a început să caute oameni care să candideze la prezidențiale, însă doar de formă.
Publicația a scris că nu se dorește niciun candidat surpriză pentru aceste alegeri și conform unei surse, Kremlinul speră la un scor de 80% în favoarea lui Putin și o prezență la vot de 70%.
Comisia Electorală Centrală a Rusiei i-a descalificat pe toți candidații reali care au exprimat critici la adresa conducerii țării.
Cei trei așa-ziși contracadandidați sunt: Nikolai Haritonov, un membru al Dumei de Stat de 75 de ani, Leonid Slutki, un alt membru veteran al Dumei de Stat în vârstă de 56 de ani și liberalul premier de Putin, Vladislav Dankov, președintele adjunct al Dumei de stat.
Toți cei trei candidați sunt oamenii lui Putin, care nu au avut niciodată critici la adresa președintelui sau a conducerii din Rusia. Aceștia au fost aleși pentru ca alegerile să pară legitime, conform site-ului de investigații Meduza.
Candidatul favorit – cu mult înainte – este Putin, în vârstă de 71 de ani, aflat la putere practic din 1999.
Pentru a candida din nou după atât de mult timp la putere, șeful Kremlinului a schimbat constituția – el poate să candideze pentru încă două mandate după 2024.
El se confruntă cu un trio de contracandidați simbolici, niciunul dintre aceștia nefăcând critici la adresa sa.
Toți cei trei susțin în mare măsură Kremlinul și politicile sale, inclusiv invazia Ucrainei. Alegerile precedente au arătat că astfel de candidați au puține șanse să obțină suficiente voturi pentru a reprezenta o amenințare reală.
Președintele rus este ales prin vot popular direct. Dacă niciun candidat nu obține peste 50% din voturi, atunci se organizează un al doilea tur de scrutin între cei doi candidați cei mai populari, la trei săptămâni după.
Înregistrarea candidaților se încheie în general în luna februarie a anului electoral, iar campaniile sunt conduse în februarie și martie, înaintea zilei alegerilor.
Anii precedenți au existat dezbateri televizate între unii candidați la președinție. Într-o dezbatere în 2018, Ksenia Sobciak a aruncat cu apă pe rivalul Vladimir Jirinovski, care a răspuns apoi furios.
Putin, care nu a fost prezent la acea dezbatere și a exclus orice apariție și anul acesta, nu a fost foarte activ în campania electorală .
Boris Nadejdin este unul dintre cele mai importante figuri anti-război rămase în Rusia, după moartea lui Navalnîi.
După o campanie eficientă pentru a obține semnăturile necesare pentru a candida la alegeri, acestuia i s-a interzis să candideze de către comisia electorală a țării, scrie SkyNews.
Nadejdin, în vârstă de 60 de ani, a cerut încetarea războiului din Ucraina și a îndemnat Rusia să înceapă un dialog cu Occidentul.
Pe 4 martie, el a jurat că va continua să depună contestații împotriva excluderii sale de la vot, în ciuda faptului că recunoaște că are „zero” șanse să apară pe buletinul de vot.
Mulți comentatori, precum și opoziția larg dispersată a Rusiei, descriu alegerile ca fiind un referendum cu privire la războiul din Ucraina.
Abbas Galiamov, un analist politic, a spus că votul este unul în care „alegerea multiplă este înlocuită cu una simplă”- „Ești pentru sau împotriva lui Putin?”.
Acesta spus că va fi ” un referendum cu privire la problema războiului, iar un vot pentru Putin va deveni un vot pentru război”.
Opoziția consideră votul ca pe o oportunitate de a demonstra amploarea nemulțumirii rușilor față de Putin și de război.
A devenit tot mai periculos să demonstrezi împotriva guvernului în Rusia în ultimii ani, iar cei care ies în stradă sunt adesea arestați și închiși.
Puțin înainte de moartea sa, Navalnîi a îndemnat alegătorii să meargă la urne la ora 12:00 pe 17 martie și să formeze cozi lungi ca formă de protest.
În răspuns, Kremlinul a avertizat că vor fi consecințe legale pentru oricine ar asculta apelul.
În ciuda temerilor de arestare, zeci de mii de oameni s-au adunat în Moscova pentru înmormântarea lui Navalnîi, cu mulțimi care aplaudau și scandau numele său.
Mii de oameni au continuat să depună flori la mormântul său în zilele care au urmat.