Fericiți, parcă la fel de îndrăgostiți ca în prima zi, erau considerați un exemplu în lumea artiștilor. Se pare că anul 2024 a adus o despărțire neașteptată în showbiz. Un actor celebru s-a separat de logodnica sa, după șase ani de relație.
S-au cunoscut în 2017, pe platourile de filmare ale peliculei „Război și pace” și s-au logodit în 2022. Mulți îi considerau pe cei doi actori suflete pereche, convinși că vor avea o viață fericită împreună. Din păcate, chiar și cele mai frumoase povești de dragoste ajung la final.
După o relație de șase ani, James Norton s-a despărțit de logodnica sa, actrița Imogen Poots. Norton este în prezent unul dintre cei cei mai populari actori din industria cinematografică, el fiind pe lista scurtă pentru rolul James Bond în următorul film al renumitei serii.
În ciuda faptului că nu există nici confirmare oficială a separării, cei doi nu au mai fost văzuți împreună de luni de zile. Ultima lor apariție publică a fost în martie 2023, la premiera filmului „A Little Life” în care a jucat Norton.
Fosta logodnică a actorului a fost marele absent de la lansările „One Love”, filmul despre viața lui Bob Marley, din Jamaica, Los Angeles și Londra. Norton îl interpretează pe producătorul de discuri Chris Blackwell în filmul ce îi are ca protagoniști pe Lashana Lynch și Kingsley Ben-Adir.
Te-ar putea interesa și: Divorț șoc în showbiz. Milionarul de la Cluj s-a despărțit oficial de femeia cu care a stat 7 ani
Cei doi nu se mai urmăresc pe platformele de social media. Surse au declarat pentru The Mail că perechea s-a despărțit la sfârșitul anului trecut, motivul principal al separării fiind programul de lucru încărcat al fiecăruia, petrecând tot mai puțin timp împreună. Actorii locuiau în Londra.
„Au un cost pentru că nu ne vedem atât de des, dar suntem dispuși să plătim acest preț pentru că vine cu beneficiul de a avea pe cineva care înțelege asta, care este iertător, care e dispus să renunțe la duminica lor pentru a face o casetă enervantă de audiție”, spune James Norton despre carierele lor, în 2023.
Te-ar putea interesa și: Despărţire la TV? Vedetele din România care s-au certat îngrozitor la Power Couple, Dani Oţil a rămas mut: „Mă întorc singură”