Lora și Ionuț Ghenu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 8 ani, dar nici până în acest moment nu s-au căsătorit. Cei doi au planuri mari pentru 2024! Nu vor să mai aștepte și vor face pasul cel mare anul viitor, iar Lora și-a imaginat deja cum va arăta rochia de mireasă. Cântăreața ne-a oferit detalii exclusive pentru Playtech Știri, despre marele eveniment care va avea loc în curând!
Anul 2023 a început frumos pentru Lora. Vedeta a plecat împreună cu Ionuț în Bali și au stat acolo timp de câteva luni, acolo unde s-au relaxat și au petrecut clipe de neuitat. Vedeta ne-a spus că a fost un an extraordinar, plin de evenimente și concerte. Cântăreața speră că anul 2024 va fi cel puțin la fel de bun ca 2023:
“2023 a fost unul dintre cei mai buni ani. A început cu 4 luni de Bali, ceea ce a contat, cred. Am început cu dreptul. Chiar dacă, la anul nu voi mai începe cu Bali, neapărat, tot voi începe cu dreptul pentru că avem atât de multe lucruri frumoase de făcut.
Avem multe proiecte și lucruri care ne motivează să ne ridicăm dimineața din pat, să ne punem în mișcare și să le îndeplinim.”, ne-a declarat Lora, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Lora este nerăbdătoare să își unească destinul cu partenerul său, Ionuț Ghenu. Cei doi formează un cuplu de 8 ani, iar până în acest moment cei doi nu au făcut pași importanți în relația lor, cum ar fi nuntă sau copii, dar acum iată că a venit momentul. Foștii concurenți Asia Express se vor căsători anul viitor, iar Lora ne-a spus cum va arăta rochia de mireasă:
Citește și: Motivul pentru care actrița Eugenia Șerban nu a mai apărut pe micile ecrane: ‘Aștept oferte’ EXCLUSIV
“Am planificat anul, doar anul l-am stabilit. Nu vă entuziasmați prea tare, pentru că ne-am luat teren de casă și stăm și ne gândim când vom începe construcția. Ne dorim în 2024 să ne căsătorim, am pus dorința asta în Univers.
Când mă gândesc la rochie, nu sunt genul cu rochiile voluminoase, nu știu dacă aș merge pe sirenă. Poate o combinație… Nu știu dacă voi avea o singură rochie, sunt prea multe lucruri care îmi plac. Designerii talentați nu ne fac deloc viața mai ușoară.
Suntem nehotărâte, pierdem timp până alegem, dar am câteva idei în cap. Oricum o să fie o rochie care să mi se potrivească.”, ne-a spus Lora, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Citește și: Cum se împacă Speak și Ștefania după o ceartă? Detalii din intimitatea lor VIDEO EXCLUSIV
Video: Cătălin Shadi Sîrbu