17 nov. 2023 | 16:47

De ce punem sare în deserturi. Ce rol chimic major are antonimul zahărului, de fapt

Diverse
De ce punem sare în deserturi. Ce rol chimic major are antonimul zahărului, de fapt
De ce punem sare în deserturi

„Și un praf de sare” – este o recomandare pe care o întâlnim în aproape toate rețetele de prăjituri, iar pentru cei cu mai puțină experiență în bucătărie, este un adevărat mister, însă există un motiv foarte clar pentru care nu ar trebui să sărim niciodată peste acest pas. Află, din rândurile de mai jos, de ce punem sare în deserturi. Reacția chimică pe care o declanșează.

„Și un praf de sare”

Am crescut auzind de la părinți sau bunici povestea „Sarea în bucate”, apoi am aflat că, dacă este consumată în exces, poate avea efecte negative asupra sănătății organismului uman.

În ultimii ani, tot mai mulți dintre noi au început să reducă semnificativ cantitatea adăugată în mâncăruri, însă există câteva situații în care nu ar trebui să ne lipsească de pe lista de ingrediente.

Un pas pe care nu ar trebui să îl sărim

Când alegem un preparat dulce cu care să ne încântăm familia sau musafirii, vom întâlni, în cele mai multe rețete, o precizare pe care foarte multe gospodine – mai ales cele care au mai puțină experiență în bucătărie – o consideră bizară, acel „praf de sare” sau „vârf de cuțit de sare” ce se adaugă în aluaturi.

Oricât de ciudată pare prezența acestui ingredient în compoziția unui desert, nu este deloc întâmplătoare, chiar joacă un rol important în rezultatul final.

Te-ar putea interesa și: De ce să pui sare la ferestre. Ţine-o pe pervaz şi te va scăpa de o mare problemă

De ce punem sare în deserturi. Ce rol chimic major are antonimul zahărului, de fapt

Foto: Profimedia

De ce punem sare în deserturi

De ce punem sare în deserturi, de fapt? Ea nu doar că va potența aromele, dar joacă și un rol chimic important. Încetinește multe dintre reacțiile ce se petrec între ingrediente, în special fermentația.

Cantitatea este foarte importantă. În general, sarea ar trebui să reprezinte în jur de 1 sau 2% din cantitatea de făină folosită.

Sarea declanșează o anumită reacție chimică, jucând un rol esențial în formarea structurii de gluten din aluat. Tot ea afectează și umiditatea păstrată în blaturi – pâine, fursecuri, torturi – menține preparatul fraged, moale, previne uscarea.

Te-ar putea interesa și: Câtă sare se pune la un kilogram de carne pentru cârnați. Cea mai simplă rețetă pentru sărbători

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro