Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cel mai îndrăgite cupluri din showbiz, încă de pe vremea când jucau împreună în serialele de la Acasă TV. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, prezentatorul TV a dezvăluit câteva aspecte din educația pe care el și Adela au ales să le-o ofere celor 3 moștenitori.
Cei doi au în prezent o familie numeroasă: Adrian, Andrei și Alexandru completând perfect tabloul de familie.
Citește și: Încasează o avere la fiecare eveniment pe care îl prezintă. Ce tarif are vedeta EXCLUSIV
De comun acord, cei doi soți au decis să excludă tehnologia din viața copiilor cât sunt mici, preferând să le îndrepte atenția spre joacă și jocuri potrivite vârstei lor și nu să îi lase în fața ecranelor.
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au schimbat radical prioritățile de când au devenit părinți. O dată cu mărirea familiei, cuplul a ales să ofere micuților tot confortul și un mediu propice pentru dezvoltarea și educarea acestora.
În prezent, băiatul cel mare este la școală, mijlociul la grădiniță, iar din această toamnă a intrat în colectivitate la o grădiniță Montessori și mezinul.
“Apropo de tabletă, îți spun sincer, la noi nu există așa ceva, nu există tabletă, nu există telefon, nu neapărat că e ceva greșit, dar eu, personal și Adela de asemenea, noi nu credem în așa ceva.
Dar asta nu înseamnă că suntem părinții perfecți, nu. Nu judec, nu spun că așa ceva este anormal, pur și simplu asta este convingerea noastră că cei mici nu au ce căuta pe device-uri”, a declarat, pentru Playtech Știri, Radu Vâlcan.
Deși telefonul este foarte atractiv pentru copii, prezentatorul TV susține că nu a făcut vreo excepție în cazul fiilor săi, chiar dacă a văzut în jur că are efect instant asupra liniștirii copilului.
“Evident, este la îndemâna părintelui, este foarte ok pentru liniștea ta atunci când ești la un restaurant sau când te întâlnești cu niște prieteni și vrei să ai parte de anumite momente de liniște, cel mai simplu este să îi dai copilului un telefon sau o tabletă. La noi nu există așa ceva”, a precizat soțul Adelei Popescu.
Un alt principiu de la care nu se abat soții Vâlcan este legat de programul de odihnă al copiilor.
Pentru a le forma o rutină, Adela și Radu au renunțat la ieșirile în oraș cum obișnuiau să facă pe vremea în care nu aveau responsabilități.
“Eu țin, de exemplu, foarte mult la somn, copiii noștri se culcă foarte devreme, cred că ei se dezvoltă în acest sens, să doarmă devreme. Somnul este cel mai important, motiv pentru care noi nu prea ieșim în oraș, evităm ieșirile în oraș chiar cu prieteni sau la evenimente.
Acum este o excepție. Preferăm să stăm acasă cu cei mici, să-i culcăm devreme, dar, repet, este o alegere, avem prieteni extrem de buni, apropiați, care aplică alte reguli, nu judecăm, fiecare pe principiul său”, a spus, pentru Playtech Știri, Radu Vâlcan.
În schimb, el și Adela și-au obișnuit copiii de mici cu vacanțe, vara trecută petrecând vreo 3 săptămâni în Bali. Și, după 7 ani, în care au călătorit doar în formulă extinsă, respectiv cu cei 3 băieți și, în ultimii ani, li s-a alăturat și bona filipineză, cuplul a bifat prima vacanță separată de copii. Mai exact, după escapada în Bali, Adela și Radu s-au distrat în Croația alături de familia Fodor.