23 oct. 2023 | 12:10

Vladimir Putin, decizia care ar putea încheia războiul din Ucraina. Ce vrea să facă dictatorul rus în această iarnă

News
Vladimir Putin, decizia care ar putea încheia războiul din Ucraina. Ce vrea să facă dictatorul rus în această iarnă

Războiul din Ucraina se desfășoară de mai bine de 600 de zile, iar tensiunile se mențin încă la cote maxime. Cele două armate lansează atacuri constante una împotriva celeilalte, astfel că nu trece mult timp până la înregistrarea unor noi pierderi de vieți omenești. Care ar fi planul lui Vladimir Putin pentru a pune capăt acestui conflict sângeros?

Obstacolele întâlnite de Rusia și Ucraina pe parcursul războiului

În ciuda celor aproape 600 de zile de conflict în Ucraina, Moscova se pregătește pentru o contraofensivă care ar putea schimba cursul războiului în favoarea Rusiei.
Această mișcare ar putea reprezenta un moment crucial în evoluția conflictului și ar putea pune capăt luptelor care au implicat deja multe țări occidentale. Din păcate, acesta ar fi cel mai negru scenariu, pe care nimeni nu și-l dorește.

Astfel, toate luptele desfășurate până acum au continuat cu un singur scop, respectiv, obținerea victoriei de partea Ucrainei, iar acestei misiuni s-a alăturat o lume întreagă, cu câteva mici excepții, care au ales să nu se implice în război sau să o facă de partea Rusiei.

De la izbucnirea războiului și până în prezent, conflictul a suferit mai multe schimbări neașteptate, astfel că s-a extins dincolo de așteptările inițiale ale Kremlinului.
Rusia și-a dorit de la bun început anexarea teritoriilor ucrainene, în special din apropierea Kievului, însă atingerea obiectivelor sale s-a lăsat așteptată. De vină pentru stricarea planurilor Rusiei a fost intervenția militară a țărilor occidentale, venită în sprijinul Ucrainei.

Vladimir Putin, lovitura care va reuși să schimbe finalul războiului?

În cursul iernii trecute, Moscova a profitat de inconveniențele meteorologice și a reușit să lanseze o serie de atacuri reușite, marcând un progres semnificativ în lupta sa. Acum, cu apropierea sezonului rece, există speculații că Rusia ar putea profita din nou de condițiile meteorologice și de oportunitățile strategice pentru a avansa.

De asemenea, există informații cu privire la un plan secret și o „lovitură de stat ” pe care Rusia le-ar pregăti cu scopul de a-și atinge obiectivele în Ucraina.
Momentan, nu există informații clare despre acest plan, însă dacă se concretizează, ar putea juca un rol esențial în schimbarea planurilor Ucrainei de a câștiga acest război.

Vă reamintim că, pe parcursul timpului, au existat multe informații privind lipsurile Rusiei în ceea ce privește armamentul, dar și capacitatea armatei. Cu toate acestea, Rusia a izbutit și a demonstrat tuturor că încă face ravagii în Ucraina.

În cursul săptămânii trecute, Vladimir Putin a avut o remarcă ironică la adresa declarațiilor lui Joe Biden, în urma cărora afirma că Rusia a pierdut deja acest război.
La presupunerile liderului american, Vladimir Putin a reamintit că SUA a început să livreze arme și mai puternice Ucrainei, ceea ce înseamnă că există temeri reale cu privire la victoria Ucrainei în război.

„Dacă Rusia a pierdut războiul, de ce (SUA) îi aprovizionează (pe ucraineni) cu sistemul ATACMS? Să și le ia înapoi, împreună cu celelalte arme. (Joe) Biden poate să ne viziteze la un ceai, să ia loc și să mănânce clătite”, a afirmat președintele rus, în cadrul unei vizite în China.

Cum ar putea transforma Vladimir Putin punctul sensibil al Ucrainei într-o lovitură decisivă?

În contextul creșterii tensiunilor în Ucraina, există îngrijorări privind strategiile pe care forțele ruse le-ar putea utiliza în conflictul în curs. Una dintre tactici și cea mai puternică, ar putea viza atacarea rețelei electrice ucraniene.

Această strategie a fost folosită în primul an al invaziei ruse, lăsând populația ucraineană fără acces la energie electrică. În octombrie 2022, Kremlinul a intensificat atacurile aeriene, provocând daune semnificative.

Folosirea iernii ca armă a devenit o trăsătură specifică a campaniei ruse, iar acest lucru a creat o stare de neliniște în rândul ucrainenilor. Întreruperea serviciilor esențiale, cum ar fi electricitatea, are un impact semnificativ asupra vieții cetățenilor și poate agrava criza umanitară deja în curs de desfășurare.

Vă reamintim că, în urmă cu un an, pe 18 octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenksi a anunțat dezactivarea a 30% din centralele din întreaga țară, ca urmare a atacurilor îndreptate asupra acestora. La acel moment, mii de ucraineni au rămas fără apă caldă și căldură, lucruri care au dus la o situație de criză fără precedent.

„Au fost unele dintre cele mai dificile zile”, a mărturisit ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, potrivit The New York Times.

Această lovitură dură asupra Ucrainei a fost confirmată și de Andrian Prokip, de la Institutul Kennan, care a afirmat că, Ucraina nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemena situație: ”Iarna 2022-2023 în Ucraina a fost mai complicată ca niciodată. Nu greșim să spunem că, în ultimele decenii, nicio altă țară nu a trebuit să facă față provocărilor cu care s-a confruntat sectorul energetic ucrainean iarna trecută”, potrivit site-ului larazon.es.

 

 

Parteneri
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de influenceri
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
O explicație despre victoria lui Călin Georgescu. Valentin Naumescu, despre „votul revanșard și campania pe TikTok”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Shtiu.ro