Anunț important pentru cei care dețin acest tip de mașini. Compania celebră care le-a produs recheamă peste 50.000 de exemplare în service, după ce s-a constatat că au probleme grave. Dacă și tu ai această mașină și nu remediezi urgent neregulile, riști să nu mai poți frâna.
Una dintre cele mai cunoscute companii de autovehicule electrice a transmis un mesaj important tututor clienților. Peste 50.000 de mașini trebuie să se întoarcă în reprezentanța-service, după ce s-a constatat că ar exista probleme la sistemul de frânare.
Tesla a emis o rechemare pentru un număr de 54.676 de vehicule Model X fabricate în perioada 2021-2023, din cauza unei probleme potențiale în funcționarea controlerului vehiculului.
Acesta ar putea să nu detecteze corect scăderea nivelului lichidului de frână și să nu activeze o lumină de avertizare corespunzătoare. Astfel, șoferii riscă să nu mai poată frâna din cauza acestei defecțiuni.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) transmite că Tesla a lansat gratuit o actualizare software over-the-air (OTA) pentru toți clienții. Astfel, problema va fi remediată înainte de a avea loc o tragedie.
Până la data de 10 octombrie, producătorul de vehicule electrice nu are înregistrate incidente, vătămări sau tragedii care să poată fi asociate acestei probleme, conform declarației autorității de reglementare.
Nu este prima dată când compania se confruntă cu o astfel de situație. În luna August a acestui an, alte 280 de mii de mașini Tesla au fost rechemate în service, Model 3 şi Model Y, din cauza rapoartelor privind pierderea controlului direcţiei şi a servodirecţiei.
În vara acestui an, Tesla Inc a făcut o declarație impresionantă, care a luat prin surprindere chiar și patronii. Reprezentanții celebrei companii au anunțat că au înregistrat un număr record de livrări de vehicule în trimestrul doi al anului 2023.
Această performanță remarcabilă, care a depășit așteptările analiștilor, a fost susținută de reducerile de preț și subvențiile din SUA, făcând mașinile electrice Tesla mai accesibile.
În perioada aprilie-iunie 2023, Tesla, condusă de Elon Musk, a livrat un număr total de 466.140 de vehicule, reprezentând o creștere de 10% față de trimestrul precedent și un avans uimitor de 83% comparativ cu anul anterior.
Aceste cifre au depășit cu mult estimările inițiale ale analiștilor, care anticipau 445.000 de livrări. De remarcat este faptul că Tesla a reușit să producă cu 13.560 de vehicule mai mult decât au livrat în trimestrul doi din 2023, ceea ce reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de decalajul de 17.933 vehicule înregistrat în primele trei luni ale acelui an.
„Reducerile de preţ au fost o mişcare inteligentă Tesla şi au avut succes în special pe piaţa chineză. Ne aşteptăm la creşterea marjelor de profit în următoarele trimestre”, a explicat Dan Ives, analist la Wedbush Securities.
Primul pas în alegerea celei mai bune mașini este să-ți stabilești un buget clar. Analizează-ți finanțele și decide cât poți să investești într-o mașină. Nu uita să iei în considerare costurile suplimentare, cum ar fi asigurarea, impozitele și întreținerea.
Gândește-te la ce-ți dorești de la o mașină. Ai nevoie de o mașină pentru naveta zilnică la muncă sau pentru călătorii în familie? E important să alegi un vehicul care să se potrivească nevoilor tale.
Explorează diverse mărci și modele de mașini disponibile pe piață. Caută recenzii și fă comparații pentru a înțelege mai bine performanța, consumul de carburant și fiabilitatea acestora.
Decide dacă vrei să cumperi o mașină nouă sau second-hand. Mașinile noi sunt adesea mai fiabile și vin cu garanții, în timp ce mașinile second-hand pot fi mai accesibile ca preț, dar necesită mai multă atenție.
Eficiența la consumul de carburant este esențială, deoarece va avea un impact semnificativ asupra costurilor de operare pe termen lung. Caută mașini cu motoare economice.
Asigură-te că mașina aleasă are caracteristici de siguranță solide. Verifică ratingurile de siguranță ale mașinii la organizațiile precum Euro NCAP sau NHTSA.
Caută informații cu privire la costurile de întreținere ale mașinii pe care o dorești. Anumite mărci și modele pot avea piese mai scumpe sau pot necesita întreținere mai frecventă.