04 mart. 2019 | 09:28

VIDEO Dacia electrică, făcută acasă: cât l-a costat să facă ce nu face Dacia

Știri generale
VIDEO Dacia electrică, făcută acasă: cât l-a costat să facă ce nu face Dacia
HotNews / YouTube

Dacia electrică va fi lansat cândva de companie, dar până atunci putem doar spera. Un șofer n-a mai sperat și s-a pus pe treabă. I-a ieșit o mașină senzațională.

Mark Areny e un inginer francez care și-a făcut mașină electrică dintr-un Logan. Prima omologare a fost una individuală și a durat în jur de o lună. Cât despre Dacia Logan pe care a folosit-o, este un model din 2014 cu tot ce-i trebuie: aer condiționat, servodirecție și o baterie mult mai mare.

„Ca să dezvolt această mașină, m-a costat 25.000 de euro, ceea ce este puțin, în opinia mea. Acum, reușim să facem conversia în jur de 15.000 de euro. Cred că fiecare service din România ar putea realiza această conversie, noi îi putem ajuta să facă acest lucru. Cel mai avantajos este să cumperi un Logan second hand si apoi să faci mașina electrică”, a spus acesta.

Dacă vrei să te apuci de așa ceva, el știe cel mai bine ce presupune procesul. Mașina cu care circulă în prezent este a doua Dacia Logan electrică pe care a făcut-o. Primul model l-a dezmembrat. Dar asta nu înainte să meargă cu mașina circa 30.000 de km. „Apoi am montat totul pe o broscuță, model Beetle din 1962. În prezent, lucrăm la conceptul celui de-al treilea Logan electric”, a adăugat Areny.

Ce are o Dacia Logan electrică

Dacia electrică făcută de francez are cutie automată. Schimbătorul de viteze a fost înlocuit cu două butoane, pentru marșarier și mers înainte.

Viteza maximă pe care o prinde această Dacia Logan este de cam 100 – 110 km/h. „De fapt, nici nu este indicat să mergi cu viteze mai mari, pentru că se consumă mai repede bateria. Acest lucru este valabil pentru orice tip de mașină electrică”, a explicat Marc Areny pentru HotNews.

Dacia electrică are o autonomie de 200 km. Bateria este de 35 kWh.

„În orice condiții, fac 200 km fără niciun fel de problemă – de ajuns pentru a veni în București. O încarc puțin și plec înapoi acasă, la Pitești. Avem doar un singur încărcător, s-ar putea trece la trifazat sau fast charge, însă luăm în calcul acest lucru pentru următorul model. Acesta se încarcă peste noapte: cinci-șase ore, în funcție de cât este de descărcat”, a mai spus acesta despre experimentul cu Dacia electrică.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
A murit un celebru regizor. A făcut numeroase filme SF și horror
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro