Amânările succesive din cazul Simona Halep i-au indignat pe mai mulți jucători importanți de tenisul profesionist. Alize Cornet și John Millman au luat atitudine și au transmis că nu înțeleg de ce sportiva din România nu a primit încă răspunsul de la tribunalul Sport Resolutions, deși a fost audiată acum mai bine de nouă săptămâni și este suspendată provizoriu din luna octombrie.
Simona Halep nu este singură în lupta pe care o aduce pentru a primi în sfârșit un verdict din partea tribunalului Sport Resolutions. Sportiva din România a fost audiată la finalul lunii iunie și ar fi trebuit să primească un răspuns în două săptămâni. Au trecut însă mai bine de nouă săptămâni și nu a aflat nimic. Potrivit unor surse, judecătorii nu au ajuns încă la un verdict din cauza faptului că jucătoarea, în încercarea de a arăta că nu s-a dopat, a adus un volum uriaș de probe și mărturii ale unor experți, care nu au fost încă prelucrate.
Doar că jucătoarea și-a cam pierdut răbdarea și începe să fie susținută și de colegii din circuitul profesionist. John Millman a luat atitudine pe Twitter și a transmis că nu înțelege de ce procesul durează atât de mult.
„Simona se află într-un purgatoriu al tenisului din cauza amânărilor repetate ale celor de la ITIA în acest proces. Colegii ei ar trebui să-i ia apărarea și să facă totul public. Acordați-i o audiere concretă și corectă. Dacă ai fi în locul ei, ți-ai dori măcar atât. Indiferent de ceea ce se va descoperi”, a scris John Millman, pe Twitter.
Și jucătoarea de tenis din Franța, Alize Cornet, și-a pierdut răbdarea și a ripostat după mesajul sportivului din Australia.
„Nu aș putea fi mai mult de acord! Ce se întâmplă cu Simona este scandalos și situația asta nebună trebuie să se încheie rapid. Chiar nu pot înțelege tăcerea din jurul situației. Dreptate pentru Simona!
Haideți, oameni buni, să ne unim forțele. Deja s-a ajuns mult mult prea departe și durează de foarte mult timp, ITIA și ITF. Lumea tenisului vrea doar ceea ce este corect. Dorim dreptate pentru Simona!”, a scris jucătoarea din Franța.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu pe data de 7 octombrie în urma testului pozitiv de la US Open 2022, iar în luna mai Agenția pentru Integritate în Tenis a transmis că s-au găsit iregularități în pașaportul ei biologic. Cu toate acestea, audierea de la tribunalul Sport Resolutions a fost amânată de trei ori.
În momentul în care a fost suspendată, jucătoarea din România se afla pe locul 9 WTA, iar această săptămână a început-o pe poziția cu numărul 1138 în clasamentul mondial profesionist. Sportiva noastră a disputat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open, când a fost învinsă în primul tur de Daria Snigur din Ucraina.