Cum arată primele roșii negre obținute în România. Primul soi de tomate kumato a fost obținut și în țara noastră la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău. Ce proprietăți benefice au asupra organismului uman.
Tomata Kumato, roșia neagră obținută de cercetători și în România, este în curs de omologare şi brevetare sub denumirea provizorie de „Rapsodia”.
Kumato este denumirea comercială pentru un soi spaniol de roșii cu numele Olmeca, cod experimental anterior SX 387. Luis Ortega şi familia acestuia au fost primii care au cultivat această roșie în anul 1970, în grădina familială din satul Agra, Spania.
Soiul de roșii negre a fost obţinut prin hibridare şi iniţial nu putea fi accesat de către public, fiind cultivat doar de câţiva producători de top din Australia, Belgia, Canada, Franţa, Grecia, Ţările de Jos, Spania, Elveţia, Turcia, Mexic, Liban şi UK.
După asta, au fost dezvoltate mai multe soiuri de tomate tip kumato în întreaga lume, respectiv în: Neagră de Crimeea, Russian Black tomato, Rosso bruno, Negre de Tula, Black Prince, Cherokee…etc.
Tomatele kumato au creștere nedeterminată, circa 8 inflorescenţe/plantă, fructe de 5-6 cm diametru, greutatea de 80-120 g.
De asemenea, culoarea roșiei variază de la verde-maroniu, ciocolatiu la roşu închis. Pulpa este fermă, crocantă, uşor zemoasă, mai dulci decât roșiile clasice datorită conţinutului ridicat de fructoză.
Roșiile negre au însă și beneficii excepționale pentru sănătate datorită conținutului în antioxidanţi. Au proprietăţi de regenerare celulară, activare a funcţiei anti-imbatranire, anunță BRGV Buzău.
În plus, roșiile negre conțin cantităţi importante de vitamina C, A, fier, calciu, magneziu, potasiu şi licopen. De asemenea, nu conţin colesterol sau acizi graşi nesaturaţi.
Primul soi de tomate kumato în România a fost obţinut la BRGV Buzău, iar utorii soiului sunt dr. ing. Costel Vînătoru și dr. ing. Bianca Mușat.
Roșiile sunt în trei culori, verde cu striuri de culoare verde deschis şi galben atunci când fructul este imatur şi roşu striat cu verde şi galben auriu atunci când sunt la maturitate: Acest tip de roșii au o aromă specifică şi gust deosebit.
Greutatea medie a roșiilor este de 20 de grame, sunt lucioase și permit arecoltarea individuală, dar și a inflorescenței în totalitate. Are un diametru de 3,5 cm şi 3,6 cm înălţime medie. În secţiune transversală, noua tomată prezintă 2 lojii şi o grosime a pericarpului de 5,5 mm.
Nu în ultimul rând, cercetătorii de la Buzău anunță că soiul poate fi cultivat atât în spații protejate cât și în câmp, în sistem palisat. Este recomandat a fi consumate în stare proaspătă, în salate sau în diverse preparate culinare, având un raport echilibrat zahăr: aciditate, totalul substanţelor solubile fiind de 11,8°Brix.