Este război total între Marius Șumudică și familia Mititelu, după ce tehnicianul a refuzat să preia echipa FCU Craiova. Patronul oltenilor a făcut public, pentru prima dată în România, un contract confidențial, iar apoi tehnicianul a ieșit la atac și a arătat fișa postului pe care o avea la FCU Craiova.
Dat ca și instalat ca antrenor la U Craiova 1948, Marius Șumudică nu a mai ajuns în Bănie și a izbucnit un război total între tehnician și familia Mititelu. Antrenorul a spus că a refuzat să-i antreneze pe olteni din cauza unor clauze.
„Au fost trei motive care m-au făcut să resping contractul, care erau doar în avantajul clubului și puteau rupe contractul oricând voiau ei. Eu nu pot accepta așa ceva. Condiția respectivă era să mi se pună o clauză în oglindă, până la sfârșitul anului. Dânșii au fost de acord”, a explicat Marius Șumudică.
În replică, Adrian Mititelu jr. a dezvăluit, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, contractul propus lui Marius Șumudică, în care se văd toate cifrele convenite cu tehnicianul care a câștigat titlul cu Astra Giurgiu, în 2016.
”Pe acest contract am bătut palma fizic cu Marius Șumudică aseară, urmând ca în cursul zilei de azi să semnăm contractul, avocatul dumnealui vrând să mai adauge 2-3 clauze ce țineau de legalitatea contratului”, a adăugat fiul lui Adrian Mititelu.
După publicarea contractului pe Facebook, Mariuș Șumudică a ieșit și el la atac și a continuat scandalul cu familia Mititelu. El a făcut publică fișa postului de antrenor la FCU Craiova și a explicat ce l-a deranjat și l-a făcut să refuze oferta oltenilor.
„Primii 30.000 de euro a zis că nu are bani acum și că mi-i dă în 30 de zile, nu acum. Și eu i-am cerut cei 50.000 de euro în teren de trei zile, nu 30.000 de acum și 20.000 în ianuarie.
Uite ce rușine la fișa postului. Lasă că fac și eu public acum. Dacă vrea război cu mine, o să aibă război. La punctul D: ”inteligență peste medie”. Păi ce, mă dai afară că nu am inteligență peste medie? Cum măsori tu dacă am inteligență peste medie? ‘Abilități de a vorbi’. Ce sunt astea? Se face de rușine, dar dacă vrea, continuăm, nu e problemă.
Eu am documentele, am tot. Eu îi demonstrez tot. Zice că ‘la semnarea contractului 30.000 de euro’. De unde? Scrie că mi-i dă în 30 de zile. Dacă pierdeam două meciuri în 30 de zile și mă dădea afară nu mai mi-i dădea. Îi pierdeam. Ce e asta?”, a spus Marius Șumudică pentru Fanatik.
Și Adrian Mititelu l-a atacat dur pe Marius Șumudică și a spus că l-au făcut antrenor Budescu și Alibec. Cei doi au făcut parte din lotul Astrei Giurgiu, în 2016, când formația giurgiuveană a câștigat titlul de campioană a României.