Victor Ponta lansează un atac fără precedent la adresa premierului României, Ludovic Orban. Acesta este de părere că premierul va demisiona din funcția de premier, după ce își va mai angaja răspunderea parlamentară.
În declarațiile sale, Victor Ponta crede că premierul va demisiona și că „se apucă de circ în Parlament. Mai mult decât atât, acesta ține să sublinieze că problemele apărute vor fi decontate tot de către popor. În plus, Victor Ponta ține să precizeze că interesul politic al PNL primează în fața interesului cetățenilor.
”Eu cred că după ce domnul Orban își va asuma răspunderea pe două-trei legi, va demisiona. Apoi, timp de 60 de zile nu va mai putea face Guvernul nimic. Apoi, ca să ajungem la alegeri anticipate, trebuie să fie propuși și să cadă la vot doi premier. În tot acest timp, președintele va numi un premier interimar dintre miniștri. În tot acest timp se vor acumula alte probleme care vor fi decontate tot de noi, de popor. De unde știe PNL cât o să obțină la alegeri? Dacă nu scoate 40%? Te apuci de circ în Parlament că pică două guverne. Eu, în locul celor de la PNL, aș spune adevărul. O să vină să spună că nu mai au bani de făcut școli, de construit, că au de plătit dobânzi. Interesul lor politic primează în fața interesului oamenilor. Ce fac ei acum s-a mai făcut în 2009.”, a spus Victor Ponta, potrivit Antena 3.ro.
Cât despre alegerile locale din acest an, Victor Ponta a spus la Digi24.ro că PSD și PRO România vor avea candidați comuni la alegerile locale din acest an, menționând că asta se va întâmpla în ”situații excepționale”. În cazul alegerilor pentru Primăria Capitalei, acesta spune că cel mai ptorivit ar fi Nicușor Dan, iar „PNL n-are candidat deloc, e cel mai mare partid și n-are candidat”.