14 ian. 2020 | 15:24

Cum a apărut Marina Voica la Revelionul Artiștilor. Ceilalți cântăreți s-au uitat lung la ținuta ei

Știri generale
Cum a apărut Marina Voica la Revelionul Artiștilor. Ceilalți cântăreți s-au uitat lung la ținuta ei

Revelionul Artiștilor a strâns și de data aceasta nume grele pe scenă. Cea mai tare petrecere a fost, se pare, la Berăria H, acolo unde s-au strâns peste 2000 de presoane. Toți cei prezenți au putut degusta din bucate tradiționale românești, au băut bere și chiar s-a lăsat cu dans pe mese, spre dimineață.

Cum a apărut Marina Voica la Revelionul Artiștilor

Pentru că artiștii muncesc întotdeauna în noaprea dintre ani, ei nu se pot distra, însă răsplata vine la înceout de ianuarie când se organizează pereceri de Revelion, special pentru ei. La Berăria H s-au prezentat în jur de 2000 de persoane, printre care Marina Voica, Gabriel Cotabiță, Elena Merișoreanu, Irina Rimes, Viorel Bogățeanu și Taraful, dar și alții.

sursă foto: Click.ro

Spectacolul a fost deschis cu două melodii ale Monicăi Andrei, ex Candy, care a revenit pe scenă după o absență de 10 ani. Marina Voica a fost însă o prezență de excepție. La vârsta de 83 de ani, aceasta a sosit de la Breaza, județul Prahova, să facă show și să-i încânte pe invitați cu cele două șlagăre ale sale: „Dansul pentru noi” şi „Şi afară plouă, plouă”.

Cel de-al doilea șlagăr a avut un remix modern, grație participării lui Simone. Tânăra solistă s-a lansat în muzică în decembrie 2019 cu o nouă versiune a celebrei melodii ”Drumurile noastre”, a lui Dan Spătaru, împreună cu rapper-ul Uddi.

Gabriel Cotabiță a interpretat ”Noapte Albastră”

sursă foto: Click.ro

Gabriel Cotabiță a cântat și el trei melodii, printre care și celebra ”Noapte albastră”, iar Elena Merișoreanu a cântat îmbrăcată în costum popular cu tricolor.

Viorel Bogățeanu și taraful au făcut show pe muzică de petrecere. George Rotaru a zburat peste 10.000 km din Las Vegas, pentru a veni să cânte la Revelionul Artiştilor. Pe scenă a mai cântat Cristina Gheorghiu, care a interpretat melodii greceşti.

Irina Rimes a făcut show pe scenă

sursă foto: Click.ro

Irina Rimes a uitat de problemele de sănătate care i-au pus viața în pericol de Revelion. Artista în vârstă de 28 de ani a ținut să susțină primul concert după externare, pe 11 ianuarie, tot la Berăria H. Artista a fost zâmbitoare pe scenă, purtând o ținută lejeră, diferită de cea cu care ne-a obișnuit la Vocea României, unde este jurat. Deși nu a spus precis cu ce boală s-a confruntat, Irina Rimes a dat de înțeles că ar fi vorba despre una de natură ginecologică, având hemoragie internă.

Biletele pentru show-ul de la Berăria H a fost de 35 de lei de persoană.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro