Odată cu debutul Postului Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Mării/Sântămăriei, așa cum mai este cunoscut, românii obișnuiesc să înlocuiască produsele de origine animală sau derivate din acestea cu altele, vegetale. Mulți cred că mănâncă mai sănătos, însă aceasta nu este o regulă.
Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, a tras un semnal de alarmă privind compoziția produselor pe care românii obișnuiesc să le consume în perioadele de post, cum este și cea curentă, când se respectă Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Mării sau al Sântămăriei, așa cum i se mai spune.
În timpul postului, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea din data de 15 august. Se „curăță” fizic, înlocuind produsele de origine animală cu cele vegetale sau special preparate pentru post, dar și spiritual, spovedindu-se de păcate și rugându-se pentru iertare.
„Pentru cei care cu adevărat țin Post, dar și pentru cei care înțeleg ca și mod de viață să consume produse de post, ar trebui sau credem fiecare că produsele de post sunt mai aproape de natural – fără chimicale, cu multe legume.
Dar, din păcate, E-urile, coloranții, conservanții sunt de cele mai multe ori într-un numeric foarte mare, iar atenționarea pentru consumatorii care doresc produse de post trebuie să fie de două ori mai importantă prin citirea etichetei, înțelegerea ingredientelor”, a atenționat președintele InfoCons, Sorin Mierlea.
În perioada de post, mulți preferă să mănânce gustări, mai ales când temperaturile sunt ridicate, iar pofta de mâncare are tendința să scadă. Una dintre cele mai comune gustări conține: pâine, pate vegetal, margarină, halva, suc de tip ceai sau lapte de soia și gumă de mestecat.
Deși tendința este de a crede că alimentele consumate în perioada de post sunt mai sănătoase decât cele consumate în mod regulat, acesta nu este un adevăr universal valabil. În cazul în care mâncăm gustarea exemplificată mai sus, consumăm nu mai puțin de 50 de E-uri, potrivit președintelui InfoCons.
Pâinea conține până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri, halvaua până la 3 E-uri, sucul tip ceai până la 8 E-uri, laptele de soia până la 5 E-uri, iar guma de mestecat până la 11 E-uri, potrivit unei analize furnizate de Sorin Mierlea.
Cei mai întâlniți aditivi alimentari din gustarea cu pricina sunt: acidul ascorbic (se poate regăsi pe eticheta produselor alimentare sub denumirea de E300) și acidul citric (sau E330). Pentru a te feri de situații neplăcute, este recomandat să citești întotdeauna ingredientele de pe produse.
Sau, dacă vrei să economisești timp și să afli răspunsul la curiozitatea ta mai repede, poți scana produsul din magazin pe care vrei să îl cumperi cu ajutorul aplicației InfoCons. Aceasta îți va genera cantitatea de sare din alimentm cantitatea de zahăr, caloriile pe care le conține produsul și alte informații.