31 iul. 2023 | 16:04

Reacţia halucinantă a şefei spitalului din Urziceni după ce o tânără a fost nevoită să nască pe trotuar. „A ieşit pe picioarele ei”

Știri generale
Reacţia halucinantă a şefei spitalului din Urziceni după ce o tânără a fost nevoită să nască pe trotuar.

O femeie a născut în curtea spitalului din Urziceni. Imaginile cu aceasta au ajuns virale, fiind distribuite de peste 1500 de persoane. Se pare că, femeia a ajuns în această situație, după ce reprezentanții spitalului i-au comunicat că nu mai au locuri.

Val de revoltă în mediul online

La vederea fotografiilor, internauții s-au revoltat. Imaginile intens distribuite o înfățișează pe femeie în timp ce naște pe caldarâm. Proaspăta mămică era asistată de două cadre medicale.

”În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI”, a scris, luni, pe Facebook.

În același imagini se poate observa că nou născutul care este șters cu șervețele. Martorii care au asistat la eveniment susțin că la un moment dat, se aude plânsul copilului. Cel care a publicat imaginile susține că femeia a fost nevoită să nască pe trotuar din cauza faptului că în spital nu mai erau locuri.

”A fost dată afară din spital şi a născut în faţa spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a mai scris bărbatul.

Persoanele care au distribuit postarea cer să i se facă dreptate femeii. Interuții l-au invocat pe Ministerul Sănătăţii, dar şi pe ministrul Alexandru Rafila.

Reacția șefei de la spitalul Urziceni

La scurt timp după incident, șefa spitalului din Urziceni a oferit și o reacție. Potrivit acesteia, se pare că s-a pornit și o anchetă.

„Pacienta a fost primită în spital, s-a apelat la ambulanță din spital, noi suntem spital municipal, nu avem linie de gardă de ginecologie, asistenta a înregistrat-o, a sunat la ambulanță și a insistat să vină o ambulanță de urgență, s-o trimită la Slobozia, cel mai apropiat spital”, susține managerul.

De precizat este și faptul că, Spitalul din Slobozia se afla la 60 de kilometri de cel din Urziceni, ambele fiind în județul Ialomița.

„I s-a spus să aștepte că vine ambulanța, iar asistenta tocmai urma să anunțe medicul. Nu ginecolog, ci chirurg. Spitalul nostru nu are linie de gardă de ginecologie. Pacienta a ieșit pe picioarele ei din CPU și între timp a venit ambulanța. Nu știu de ce nu au luat-o și pus-o în ambulanță… a instigat să se filmeze…”, a continuat aceasta.

La rândul lui și ambulanțierul a oferit o reacție vis-a-vis de acest incident.

„Aș atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanța. Un caz cu happy-end dar nu toate se pot încheia așa”, a acuzat ambulanțierul Marian Iordache, potrivit sursei citate.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro