20 iul. 2023 | 08:01

Cum să previi infectarea cu bacteria E.coli pe litoralul românesc. Sfaturi importante de la ministrul Rafila

Sănătate
Cum să previi infectarea cu bacteria E.coli pe litoralul românesc. Sfaturi importante de la ministrul Rafila
Alexandru Rafila, despre cum să previi infectarea cu bacteria E.coli pe litoralul românesc

Ne aflăm în plin sezon estival, iar stațiunile de pe litoralul românesc sunt luate cu asalt de către românii dornici să petreacă câteva zile de relaxare la malul mării. Prin urmare, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vine cu recomandări importante pentru turiști, pentru a preveni infectarea cu E.coli.

Cum ne ferim de infectarea cu bacteria E.coli la mare

Este alertă pe litoralul românesc după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost alertă de E.coli pe plajele de la mare. Autoritățile au identificat concentrații ridicate de Escherichia Coli (E.coli), bacteria care poate provoca infecții intestinale, în două dintre cele mai populare stațiuni de la malul mării.

Turiștii au fost însă imediat liniștiți de către autorități, deoarece reprezentanții DSP au dat asigurări că este un episod pasager. Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța, a spus că, în ciuda valorilor foarte mari, nu se pune problema luării unor măsuri speciale.

În cursul zilei de miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis și el că situația recentă de pe litoral a fost una punctuală. ”În anumite zone, pentru o scurtă durată de timp, acești indicatori au fost depășiți, ceea ce nu descalifică apa mării ca fiind de îmbăiere”.

E-coli pe litoralul românesc

E-coli pe litoralul românesc

Citește și: Câte unități alimentare au fost închise în România, de la începerea sezonului estival. ANSVSA nu a avut milă față de patroni

Reguli de igienă

Cu toate acestea, spune oficialul din Sănătate, turiștii nu trebuie să renunțe la o serie de reguli de igienă care vin să prevină o posibilă infectare cu această bacterie periculoasă.

”Asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri – în primul rând, igiena personală, folosirea toaletei cu grijă, spălarea pe mâini după folosirea toaletei, pentru că și prin activitatea fiecăruia dintre turiști, dacă ea este lipsită de măsuri igienice elementare, această contaminare cu Escherichia Coli este posibilă”, a declarat ministrul Rafila, la B1TV.

De asemenea, în cadrul unei informări emise de Ministerul Sănătății, oficialii au vorbit despre limitele care sunt acceptabile pentru a putea face baie în mare. Alexandru Rafila spune că ”nu există apă de îmbăiere fără această bacterie, Escherichia Coli, dar depinde foarte mult de ce cantitate de Escherichia Coli este în apă”.

Acesta a mai precizat că depășirea unei limite de 500 de bacterii indică faptul că apa nu este bună. însă aceste valori trebuie să fie în mod constant, la mai multe determinări consecutive.

”Escherichia Coli este o bacterie care se găsește în mod normal în intestin, atât la om, cât și la animal, iar prezența ei în apă indică faptul că există o poluare fecală, care este acceptabilă în anumite limite”, a mai avertizat medicul de la Sănătate.

Citește și: Pericolul la care te expui dacă nu faci duş după ce ai înotat în mare. Detaliul la care nu te-ai gândit până acum

Foto: Profimedia

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro