29 iul. 2023 | 21:52

De ce e periculos să intri în apa din piscină. Sfatul experților, la ce trebuie să fii atent

Sănătate
De ce e periculos să intri în apa din piscină. Sfatul experților, la ce trebuie să fii atent
De ce e periculos să intri în apa din piscină. Sfatul experților, la ce trebuie să fii atent

În această perioadă, tot mai mulți aleg să se răcorească la piscină. Nimic nu este mai plăcut decât să petreci o zi întreagă în apă și să treci mai ușor peste temperaturile caniculare. Se pare, însă, că pe cât de distractiv și relaxant este, la fel de mare este și pericolul la care te supui când intri într-o apă în care se mai află și alte persoane. Iată explicația specialiștilor.

Pericolul ascuns de la piscină

Chiar dacă ne aflăm în sezonul cald și vizitele la piscină sunt de nelipsit din rutina noastră, trebuie să știm că pericolul este unul foarte mare. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că putem să contactăm o mulțime de boli atunci când intrăm într-o apă alături de mai mulți oameni.

Printre cele mai răspândite sunt infecțiile fungice, care pot fi luate cu ușurință prin simplul mers desculț pe suprafețele de la piscină. De altfel, și substanțele cu care este tratată apă pot duce la dermatita de contact, care se manifestă, de cele mai multe ori, prin iritații, roșeață și mâncărimi.

„Piscinele publice pot fi locuri ideale pentru dezvoltarea fungilor. Aceste infecții fungice pot fi contactate prin mersul desculț pe suprafețele umede din jurul piscinelor sau prin contactul direct cu apa contaminată. Substanțele chimice folosite în tratamentul apei din piscine, cum ar fi clorul, pot cauza dermatită de contact la unele persoane.

Aceasta se manifestă prin roșeață, mâncărime și iritații ale pielii expuse la clor sau alte substanțe chimice. Persoanele cu eczeme pot observa că simptomele lor se înrăutățesc după expunerea la clor sau alte substanțe chimice din piscină”, a declarat medicul dermatolog Rodica Baciu, pentru FANATIK.

Infecțiile fungice afectează, în special, pielea, unghiile și zona genitală. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că ar trebui să ne protejăm cât mai mult când ne expunem în astfel de medii.

Cum să te protejezi la piscină

Medicul dermatolog a transmis și cum ar trebui să acționăm dacă suspectăm că suntem bolnavi. Astfel, încă de la primele semne ale unei infecții, trebuie să contactăm imediat un specialist, ca să primim un diagnostic exact și să evităm agravarea simptomelor.

Este foarte important să nu luăm medicamente la întâmplare, pentru că nu vom scăpa de probleme și riscăm să complicăm lucrurile și mai mult.

„Tratamentul oral poate fi necesar pentru o perioadă mai lungă de timp, în funcție de severitatea infecției. Este important să nu încercăm să tratăm singuri infecția fungică cu remedii sau medicamente cumpărate fără prescripție medicală. Auto-tratamentul poate duce la întârzierea diagnosticului corect și la agravarea infecției”, a mai spus Rodica Baciu, medic dermatolog.

Ca să evităm situațiile neplăcute, ar trebui să nu intrăm în apa piscinelor dacă știm că avem probleme de sănătate ce îi pot afecta și pe ceilalți. De asemenea, dacă știm că avem sensibilitate la clor sau alte substanțe, ar trebui să stăm departe de ele. Iată și alte sfaturi ale specialistului, declarate pentru aceeași sursă menționată anterior:

„Înainte de a intra în apă, folosește dușul pentru a îndepărta bacteriile și substanțele chimice de pe piele. Evită să intri în apă dacă ai răni deschise sau leziuni pe piele. Poartă încălțăminte de piscină sau șlapi pentru a preveni contactul direct cu suprafețele umede din jurul piscinelor”, a mai spus medicul.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
CTP, devăluiri incendiare: Să nu cumva să te iei de Elena
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Pensiile pe decembrie. Decizie la Ministerul Muncii: Era insuficient
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Alertă MAXIMĂ lângă România! Rusia a pus O ȚARĂ NATO pe LISTA ȚINTELOR
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro