Farul Constanța a reușit să învingă la limită, scor 3-2, formația Urartu, din Armenia, în turul doi al preliminariilor din Conference League. Un fost coleg al lui Gică Hagi din ”Generația de Aur” a criticat prestația echipei de la malul mării și a spus că nu înțelege de ce a jucat aşa de slab.
Farul Constanța a câștigat la ultima fază a partidei cu armenii de la Urartu, cu golul lui Ionuț Larie, după un şut la care portarul armean nu a avut reacţie. Celelalte două reușite ale formației lui Gică Hagi au fost semnate de Tudor Băluţă și Adrian Mazilu, după ce oaspeții au condus de două ori.
Deși are prima sansă de calificare, echipa constantănțeană a fost criticată pentru jocul prestat, iar unul dintre cei care au taxat-o a fost chiar fostul coleg al lui Gică Hagi din ”Generația de Aur”, Florin Răducioiu. Fostul atacant a spus că nu mai recunoște formația Farul Constanța care lua campionatul României în sezonul trecut.
”Anul acesta, Farul nu mai este aceeaşi echipă care comandă jocul. E un pic în dificultate. Să primeşti două goluri, pe teren propriu, de la o echipă din Armenia este suprinzător şi dezamăgitor.
De altfel, calificarea încă se joacă. Au fost ocazii şi de-o parte şi de cealaltă. Echipa din Armenia, extrem de interesantă. Au jucat fotbal, într-o manieră foarte simplă. Farul trebuie să se regăsească”, a declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.
Gică Hagi a analizat și el victoria cu Urartu. El a spus că nu a fost foarte mulțumit de cum a jucat echipa sa și a subliniat că meciul retur, programat pe data de 3 august, pe stadionul Bananţ din Erevan, va fi mult mai greu,
”Suntem o echipă imprevizibilă, care vrea să joace fotbal. Ofensiv, am făcut lucrurile foarte bine. Defensiv, am suferit, în special în prima repriză. Puteam să marcăm mai multe goluri, dar asta e. Am întors rezultatul, a venit bine această victorie, pentru că a readus acel spirit în vestiar.
Urmează un meci greu la ei, dar mergem să facem un meci mare. Noi, la Farul, învățăm, nu suntem o echipă obișnuită să câștige an de an, dar creștem”, a declarat Gheorghe Hagi.
Dacă va trece de FC Urartu, Farul Constanţa va juca în turul al treilea contra formaţiei FC Flora Tallinn, campioana Estoniei. Echipa de la malul mării joacă în Europa Conference League după ce a fost eliminată de Sheriff Tiraspol în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.