Cătălin Botezatu a ajuns, din nou, pe masa de operație. Renumitului designer de modă i s-a montat un nou stent la inimă. Decizia a fost luată în urma efectuării a 40 de investigații complexe realizate în colaborare cu 20 de medici din Istanbul la începutul săptămânii acesteia. Iată primele declaraţii ale acestuia după intervenţie, exclusiv pentru Playtech Ştiri.
În timpul vizitei medicale, Cătălin Botezatu a fost însoțit de consilierul medical internațional Eva Pavel, de comisia medicală împreună cu cardiologul său, Alp Burak. În urma rezultatelor analizelor, medicii l-au sfătuit să facă o operație de schimbare a stentului la inimă.
Cătălin Botezatu a luat pe loc decizia de a i se monta stentul, astfel că în ziua de miercuri, 12 iulie, acesta a avut o nouă intervenție medicală în sala de operație.
“Starea mea de sănătate este una bună. Mă simt foarte bine după această intervenție si mă bucur că am avut șansa să nu ajung la complicații. Mă voi întoarce acasă cu forțe proaspete si pregătit să-mi continui proiectele la nivel național si internațional. Sunt la spital alături de îngerul meu, Eva Pavel, și mă simt liniștit și ocrotit”, spune Cătălin Botezatu,
pentru Playtech Ştiri.
Te-ar putea interesa și: Ce a pățit Cătălin Botezatu în vacanță. A fost la un pas de tragedie: ‘Am văzut coada de rechin’
Ultima vizită la clinică din Turcia a avut loc în anul 2019, când Cătălin Botezatu afla unele dintre cele mai teribile vești. La acel moment, Cătălin Botezatu a fost diagnosticat cu cancer la colon. Din fericire, în urma eforturilor făcute de medicii din Turcia, starea acestuia s-a îmbunătățit.
Recent, designerul de modă a luat decizia de a merge din nou la un control de rutină pentru a vedea cum stă cu starea sa de sănătate. Fanii acestuia au fost îngrijorați. Însă, designerul oferă asigurări și susține că aceștia nu ar trebui să aibă niciun motiv de îngrijorare. Vedeta face aceste controale preventiv. Mai mult, în ultima perioadă, Cătălin Botezatu a fost destul de ocupat. Activitățile l-au solicitat, iar, astfel a decis că este vremea unui control.
„Am ajuns din nou la spitalul unde m-am tratat de toate problemele mele medicale. Sunt aici alături de Eva Pavel, consilierul meu medical internațional și așa cum îmi place să îi spun, îngerul meu păzitor. Sunt monitorizat de 14-20 de medici specialiști.
Cu Eva Pavel am fost la toate vizitele medicale, analize și operații. Cu Eva am adus din România în Turcia nu zeci, ci sute de pacienți români care, din păcate, au fost diagnosticați cu tot felul de boli, fără șanse, iar aici au avut șanse”, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit click.ro.