Dacă-ți propui ca într-una din aceste zile toride să faci o drumeție, trebuie să ajungi aici, în locul unic din România care fascinează turiștii străini. Aici este locul unde vei putea admira planta pe care nu o mai vezi în altă parte, precum și peisajele care-ți taie respirația. așa că, din ciclul ”Turist prin țara mea!”, inițiem un nou capitol în locul unic din România care merită vizitat.
Într-o frumoasă zi de vară, ne-amd ecis să mergem în regiunea Harghita, plecând din București, și făcând proximativ 3 ore şi jumătate cei 255 km pe ruta: Bucureşti – Braşov (DN1) – Chichiş (DN11) – Sfântu Gheorghe – Comuna Bixad (DN12) – județul Harghita și la destinația noastră finală, Tinovul Mohoş, care se află pe DJ113/113A.
Drumul a fost o experiență interesantă. Internetul este plin de imagini din această zonă, dar una este să vezi pozele și alta este să admiri pe viu locul unic din România care fascinează turiştii străini.
Tot aici se află și celebrul ”Lacul Ana”, iar atât lacul cât și mlaștina au fost valorificate turistic și au fost îmbunătățite din punct de vedere turistic. De la ”Lacul Ana”, mai exact din zona de campare se poate ajunge până la Rezervația floristică Tinovul Mohoş, de altfel destinația noastră de interes.
Vezi și: Cele mai frumoase lacuri din România. Locuri spectaculoase pe care trebuie să le vizitezi
Așa cum spuneam, Rezervația floristică Tinovul Mohoş, locul unic din România care fascinează turiştii străini, este situat în județul Harghita, iar mlaștina de aici are o particularitate, și anume s-a format în timp în craterul unui vulcan, pe locul unui fost lac azi secat, din muntele Ciomatu.
Cei care au vizitat rezervația și ”Lacul Ana”, mai ales turiștii străini, spun că acesta este mult mai spectaculos și mai frumos decât lacul, iar cei care administrează zona explică care este istoria sa.
Conform acestora, locul unic din România este ”e o mlaştină specială care s-a născut dintr-un lac vulcanic, în urma activităţii vulcanice prin Lacul Sfânta Ana. Acum câteva zile, circa o săptămână au început să apară şi cele mai interesante plante din Tinov. Este vorba de roua cerului, droserele care sunt plante carnivore.”
Suprafața pe care se întinde această rezervație naturală este de 240 de hectare, iar mlaștina de aici se întinde pe doar 80 de hectare de teren. Tot aici, mai spun adminstratorii, se regăsește planta pe care nu o mai vezi în altă parte, fiind vorba, așa cum precizam anterior, de planta cunoscută sub numele de ”roua cerului”.
Dacă vrei să faci o vizită în acest loc, mai trebuie menționat că va trebui să plătești o taxă de 40 de lei de mașină, iar în prețul plătit beneficiezi de un ghid și de traseul de coborâre până la ”Lacul Ana”.
Iată că ni se demonstrează încă odată faptul că România are locuri spectaculoase, unele extrem de puțin cunoscute, precum este și locul unic din România care fascinează turiştii străini, Rezervația floristică Tinovul Mohoş. Fii ”Turist prin țara mea!” și vizitează și tu aceste locuri!