Pe 22 mai, oficial toate cadrele didactice din România vor intra în grevă, și conform unor surse sindicale, „nu se va mișca nimic până nu se negociază”, până pe 5 iunie. Atât cadrele din preuniversitar, cât și cele din mediul universitar au votat în proporție de 80% intrarea în greva generală, iar motivele sunt nenumărate, dar principalul este salarizarea sub media națională, mai ales în preuniversitar, vorbind aici de toți angajații din acest sistem. În acest contxt, este important să știm ce salariu are un profesor debutant în 2023 și de ce au ajuns dascălii să facă grevă, de fapt.
Așa cum scriam aici, după comunicatul oficial dat de FSLI referitor la greva generală din 22 mai, cel mai dur moment din Învățământul Românesc a fost în cel de-al doilea mandat al Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației la acea vreme, când guvernul condus de Emil Boc tăia 50 % din salariile din sistemul de educație.
De la acel moment și până astăzi, multe cadre didactice și-au încercat soluționarea acestui litigiu de muncă, în cele din urmă, în instanța de judecată. Pe acest fond, multe decizii judecătorești au fost în favorea acestora, asta însemnând că statul era obligat să restituie cei 50% din salariile profesorilor. Din păcate, realitate acestor zile arată că nici până azi nu au fost recuperați banii tăiați de Ecaterina Andronescu și Emil Boc, nu în totalitate, și nu pentru toate cadrele didactice care dădeau statul în judecată.
Vezi și: Veste de ultimă oră pentru profesorii din România. Anunț important despre salarii
Ba mai mult, începând cu noua lege a salarizării, se promitea o creștere graduală a sumelor acordate acestor angajați ai statului, iar procentele nu erau conforme cu indexarea și rata inflației. Cu alte cuvinte, indiferent de procentul de majorare, salariile erau și sunt tot mici. Începând cu 2019, era prevăzut un prim procent al majorărilor de 15%, ulterior de 12, respectiv 10%, dar au venit pe rând, cele două mari crize generate de pandemie și, ulterior, cea actuală, ca urmare a situației de conflict din Ucraina.
Concluzia este că, salariile din Învățământ nu au fost majorate, nu cel puțin așa cum prevedea cadrul legal din Legea Salarizării. Dar, venea o speranță prin noul proiect al Legii Educației, enunțat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care propunea ca salarizarea să fie inclusă în această nouă lege. Dar, după mai multe polemici, de ordin politic, și presiuni, se elimina punctul de salarizare (vezi galeria cu grila de salarizare), din noua lege.
Și ajungem în anul 2023, când ne putem pune întrebarea firească, „Ce salariu are un profesor debutant în 2023?”, iar răspunsul îl regăsiți în cele ce urmează
Conform informațiilor din lege, plafonul de salarizare din mediul educațional a ajuns la maximul posibil în acest moment, vorbim de maximul grilei de salarizare posibil. Cu alte cuvinte, conform acestei grile, un profesor debutant încasează în 2023 un salariu de aproximativ 2.400 de lei, dacă este cu studii superioare de lungă durată.
Deși actualul guvern, condus de Nicolae Ciucă, a aprobat două majorări de doar 4% fiecare, salariul nu este în concordanță cu rata inflației, și în echilibru cu grila de prețuri la servicii, alimentele de bază, etc, dar rata de impozitare a rămas aceeași, ca și în cazul altor angajați bugetari.
Așa cum relata Edupedu, se zvonea pe surse că în luna februarie a acestui an profesorii ar fi trebuit să primească o majorare salarială cuprinsă între 3 și 8%, dar numai pentru salariul din ianuarie, în rest nu s-au mai produs alte modificări.
Cât despre actuala situație, liderii sindicali din FSLI spun că „Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților. Ei trebuie să se gândească, a lor este vina”.
De cealaltă parte, actualul ministru, Ligia Deca, este convinsă că se vor găsi soluții, declarând că „Sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual. Nu cred că ar trebui pus pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar sau procesul educațional”.
Toate elementele enunțate anterior, plus cele adunate de-a lungul anilor, plus lipsa unei coerențe legislative în ceea ce privește educația, au dus la situația în care toate sindicatele să decidă intrarea în greva generală, anunțată pentru 22 mai. În lista de revendicări, publicată de sindicate, prioritară este majorarea salarială, precum și alte puncte, după cum urmează:
Reamintim că toate sindicatele din preuniversitar, precum și Alma Mater, din mediul universitar, au anunțat declanșarea grevei generale, începând cu data de 22 mai.