Bucureștiul de azi are parte de interlopii săi, poate unii mai duri decât alții. Dar existența acestora nu datează din anii de după 1990. Istoria acestui oraș, denumit „Micul Paris”, consemnează primii interlopi, numele acestora fiind Nae Chioru’ și Gică Cioc, care terorizau românii acelor vremuri.
După o lungă perioadă în care Capitala avea să cunoască o înfloritoare creștere economică și socială, așa au început să crească și găștile de cartier, majoritatea venind din zonele sărace ale Bucureștiului din acea perioadă. Până la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au existat legende despre găștile din cartierele sărace, una dintre ele vorbind despre așa-numitul Robin Hood al Bucureștiului.
Ulterior, când România avea să termine războiul în condițiile deja știute, sărăcia și marginalizarea a dus la un grad și mai mare de sărăcie, ceea ce putem spune că a devenit un mediu proprice pentru proliferarea unor noi găști de indivizi în afara legii, așa-numiții interlopi.
Legendele urbane care au circulat în acele vremuri, și care speriau locuitorii Capitalei, vorbeau de două nume, Nicolae Purcică, cunoscut sub porecla de Nae Chioru’ și Gică Cioc. Celui din urmă i se mai spunea Balaurul.
Cartierul Ferentari, imediat după război, era unul din cele mai sărace cartiere bucureștene, unde se strângeau toți cerșetorii, cei săraci, dar și marginalizații unei societăți în plină schimbare, ca urmare a venirii la conducere a comuniștilor.
Deși se vorbea de egalitatea proletară, comuniștii nu aveau niciun fel de milă față de aeastă pleavă, pe unii dintre ei chiar băgându-i în închisorile comuniste. Pe alții, de care aveau nevoie în afla sau face anumite lucruri la marginea legalității, îi foloseau o perioadă, după care scăpau de ei.
În acest mediu, mult mai toxic și tensionat, decât perioada premergătoare venirii roșilor la putere, apăreau Nae Chioru’ și Gică Cioc, primii interlopi ai Bucureștiului, numele celor doi devenind cunoscute în aproape toată țara.
Principala ocupație a celor doi erau tâlhăriile, de multe ori ucideau doar pentru a lua banii. Nae Chioru’ și Gică Cioc au ajuns să fie cunoscuți în întreg sistemul milițienesc al acelor timpuri, mai ales după 1947. La un moment dat, datorită notorietății și a fărădelegilor făcute, Nae Chioru’ avea să-și mute cartierul general la Oradea.
Tot în acele vremuri, unul din cei mai respectați și temuți ofițeri era cunoscut sub numele de comisarul Eugen Alimănescu. De altfel, acesta este cel care avea să încerce să încheie cariera de interlopi a celor doi, după ce mulți ani a tot încercat să-i prindă.
Dar, vine o noapte fatidică, cel puțin pentru Gică Cioc, care în demersurile sale ilegale avea un adversar, la fel de temut, în persoana lui Sandu Moise, cunoscut în acele vremuri sub porecla de Hitler.
În noaptea de revelion, aflând că Sandu Moise se afla cu fosta sa iubită, și orbit de gelozie, Gică Cioc și oamenii săi decid să-l elimine pe acesta, astfel preluându-i și operațiunile acestuia. În același timp, comisarul Alimănescu pregătea o descindere în același loc unde se afla Sandu Moise, numai că gașca lui Gică Cioc ajunge prima, urmând apoi un adevărat măcel, în urma căruia Gică Cioc, Sandu Moise și noua iubită sfârșesc tragic în rafalele de gloanțe.