19 dec. 2019 | 07:48

Soluție creativă de a aduce bani la buget: ce este Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității

Știri generale
Soluție creativă de a aduce bani la buget: ce este Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității

Guvernul este în căutarea mai multor soluții pentru aducerea de bani la bugetul statului și, implicit, la ministerele care sunt ”pe minus”. În acest scop, a fost inventat Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității.

Printre proiectele mai puțin obișnuite ale guvernului Orban, se numără Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității. Acesta urmează să fie înființat de la 1 ianuarie 2020 și va fi administrat de  Agenția Națională pentru Administrare a Bunurilor. Primele referințe la acest fond au fost incluse în proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare asupra căruia Executivul își va asuma răspunderea.

În ceea ce privește banii care vor ajunge la acest fond cu nume cât se poate de impozant, aceștia vor fi fost confiscați de stat în diferite operațiuni ale organelor legii. În același timp, vor proveni din produse confiscate care au fost valorificate în diverse forme. Ulterior, anual, banii strănși în această manieră vor fi alocați unor ministere. Printre altele, vor fi folosiți pentru educație juridică și în scopul prevenirii criminalității și asistenței victimelor.

money_1

Fondul se constituie prin virarea, în termen de 15 zile de la încasarea lor de către instituțiile publice cu atribuții în domeniu a tuturor sumelor de bani confiscate, precum și a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale. Cel puțin în teorie, în mod exclusiv, sumele de bani care vor ajunge în Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității vor fi utilizate pentru implementarea de activități și proiecte care au ca obiectiv principal educația juridică, prevenirea criminalității și asistența victimelor infracțiunilor.

Conform proiectului, anual, sumele din Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității se alocă astfel:
a) 20% pentru Ministerul Educației și Cercetării
b) 20% pentru Ministerul Sănătății
c) 15% pentru Ministerul de Interne
d) 15% pentru Ministerul Public
f) 15% pentru Agenție în vederea finanțării nerambursabile a proiectelor propuse de asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social

În final, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, începând cu 2020, Agenția virează sumele încasate în contul de venituri ale bugetului de stat, la o poziție distinctă de venituri intitulată „Sume rezultate din confiscări în proceduri penale”. Excedentul anual rezultat din execuția bugetului Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității alocat instituțiilor prevăzute se reportează pe anul viitor.

Parteneri
Cum arată de fapt Jennifer Lopez în realitate. Adevărul din spatele imaginilor retușate
Redactia.ro
Neurochirurgii au dezvăluit secretul așteptat de toată lumea. Top 3 alimente care produc noi celule cerebrale. Varza murată, pe listă
Click.ro
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Scandalul amoros care zguduie campania electorală. SĂRUTUL care aruncă totul în aer / FOTO
Unica.ro
Criză imobiliară mai rea decât în 2008. Argumentele unui economist
EVZ.ro
O presupusă vrăjitoare, escrocherie de 7.000 de euro. Cum l-a păcălit pe un bărbat pentru bani
Spynews
Se confiscă și iei amendă. N-ai voie să strângi așa ceva în propria curte. Poliţia face razii
Capital.ro
De ce relațiile lui Jennifer Lopez nu rezistă. Fostul soț al artistei a făcut declarații controversate: „Am avut inima zdrobită”
Avantaje
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE
Mediaflux
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Cat a ajuns să coste un kilogram de castraveți pentru murat, în piață. Prețul de la tarabe i-a indignat pe clienți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro