Și tu te pregătești pentru minivacanța de 1 mai? Dacă ai în plan să consumi mititei, ai grijă de unde îi cumperi. Playtech Știri îți explică de unde provin micii de vită sau de porc din magazinele Lidl România. Ce trebuie să știi înainte de a-i cumpăra.
1 mai bate la ușă, în această perioadă românii organizând ieșiri în aer liber sau întruniri cu membrii familiei pentru a se putea bucura de câteva momente împreună. Odată cu această sărbătoare, cererea pentru mici crește semnificativ. Mulți vor să pregătească grătare, de la care nelipsită este și această mâncare.
Micii reprezintă un preparat foarte cunoscut în rândul românilor, de obicei fiind preparat din carne de vită sau porc, alături de condimente precum usturoi, piper, boia și altele. Se ia pasta de carne și se formează cârnați mici, mai mult sau mai puțin rotunzi. Ulterior, aceștia se pun la grătar și, după ce s-au copt, se servesc cu pâine, muștar și bere.
În lunile sezonului cald, micii sunt des consumați de români. Nu sunt doar preparați de gospodine acasă, ci pot fi serviți și în restaurante, pub-uri și pe străzi, la diverse tarabe. Când organizează plecări, gospodinele preferă să cumpere mititeii direct din magazine, gata modelați și condimentați.
Mulți cumpără mici de vită sau de porc din magazinele Lidl, unde oferta calitate-preț este adesea mai bună decât în cazul altor competitori. Bineînțeles, totul depinde de preferințele personale. Și tu obișnuiești să cumperi mititeii de la unitățile comerciale ale lanțului german? Iată ce trebuie să știi despre aceste produse!
La Lidl poți cumpăra diverse sortimente de mici, însă cei mai căutați sunt cei preparați cu carne de vită și porc. Una dintre mărcile de la care românii achiziționează cei mai mulți mititei este Pikok. Știi de unde provine carnea comercializată sub acest brad? Carnea vândută sub Pikok provine din Polonia sau Cehia.
O caserolă de 500 de grame de mici de vită și porc, marca Pikok, costă în magazinele Lidl România 18,99 lei. Produsul este refrigerat, iar după ce este achiziționat trebuie păstrat la temperaturi cuprinse între 0 și 4 grade Celsius. Termenul de valabilitate se păstrează doar când lanțul frigorific nu se întrerupe.
Te-ar putea interesa și: Ce trebuie să faci cu micii înainte de a-i pune pe grătar pentru a ieşi suculenţi. Secretul mititeilor perfecţi
Mititeii de la Pikok din Lidl prezintă în compoziția lor: 42% carne de vită, 23% carne de porc, apă, slănină, amestec de condimente (care conțin și muștar), stabilizator (carbonat de sodiu), dextroză, zahăr, sare afumată (sare și aromă de fum) și extracte de condimente.